AVERTISMENT: Localurile care funcţionează fără avizele ISU vor fi închise peste câteva zile

Proprietarii localurilor care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu sunt obligaţi să obţină documentul până cel târziu în 30 iunie, dacă preşedintele Klaus Iohannis nu va promulga legea adoptată de Parlament care amână termenul până în 30 septembrie. Lipsa avizelor se pedepseşte cu amenzi usturătoare şi poate duce la oprirea funcţionării.
Romania TV
16 iun. 2017, 07:11
AVERTISMENT: Localurile care funcţionează fără avizele ISU vor fi închise peste câteva zile

Solicitările de emitere a autorizaţiilor de securitate la incendiu au crescut cu 49% la nivel naţional în 2016 faţă de anul precedent, după ce Parlamentul a adoptat, într-o primă fază, o lege care obliga proprietarii construcţiilor şi amenajărilor care funcţionau fără avize de la ISU să obţină documentele până în 31 decembrie 2016. Termenul a fost prelungit ulterior până în 30 iunie, iar acum se aşteaptă promulgarea decretului prezidenţial care ar putea amâna termenul cu încă trei luni. În lipsa acestei legi, termenul actual este 30 iunie.

Motivul amânării repetate este dat de faptul că numărul documentaţiei respinse de ISU depăşeşte 50% doar la nivelul Capitalei şi judeţului Ilfov.

Citeşte şi ANSVSA: Amenzi de peste 324.000 de lei în unităţile din industria cărnii

Obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu revine beneficiarului investiţiei ori persoanei fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente, spun avocaţii de la PeliFilip, care au organizat recent un seminar pe tema securităţii la incendiu în România.

Odată cu expirarea termenului de graţie, contravenţia de funcţionare a construcţiilor în lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu se sancţionează conform Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare. Lipsa avizului sau autorizaţiei sau nerespectarea cerinţelor acestora poate duce la o amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei şi ajunge până la 100.000 lei. În unele cazuri, poate avea drept consecinţă chiar oprirea funcţionării.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT