Avertismentul lui Contra: Cine nu-şi face treaba în meciul cu feroezii, va fi scos imediat din teren

Antrenorul echipei Petrolului Ploieşti, Cosmin Contra, a declarat că meciul cu formaţia Vikingur (Insulele Feroe) din turul doi preliminar al Ligii Europa poate fi uşor sau greu, în funcţie de jocul ploieştenilor şi de respectul pe care îl vor arăta adversarului.
Romania TV
17 iul. 2013, 12:55
Avertismentul lui Contra: Cine nu-şi face treaba în meciul cu feroezii, va fi scos imediat din teren

Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, consideră că meciul cu Vikingur Gota, contând pentru turul II preliminar al competiţiei Europa League, poate fi unul uşor, dacă jucătorii săi îşi fac treaba bine, el avertizând că cei care nu îşi vor îndeplini rolul pe teren vor fi scoşi în primele minute ale partidei, indiferent de nume.

Contra a precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că adversarii din Insulele Feroe sunt inferiori Petrolului, dar a punctat că, dacă nu sunt respectaţi, aceştia pot pune probleme.

„Jucăm împotriva unui adversar ca prioritate mai inferior nouă, dar (…), chiar dacă e o echipă amatoare, să ştiţi că e o echipă care aleargă, se bate pentru fiecare minge. (…) Mâine trebuie să avem o atitudine foarte bună, să îi respectăm (…) Aştept ca băieţii să înţeleagă că niciun adversar nu e inferior până nu îţi faci treaba bine şi cred că, din acest punct de vedere, am jucători cu experienţă şi jucători care îşi dau seama că mâine poate să fie un meci uşor sau poate să fie un meci greu. Depinde de cum îl începem şi de cum îi respectăm pe aceşti jucători din Insulele Feroe. (…) Dacă mâine credem că vom intra pe vârfuri şi vom avea un meci uşor, atunci vom avea o surpriză„, a declarat Contra.

Potrivit acestuia, galben-albaştrii sunt motivaţi şi dornici să treacă de acest tur preliminar.

„Nu mi-e teamă de nimic mâine, sincer. Îi văd bine pe băieţi, îi văd motivaţi, îi văd dornici să treacă de acest tur preliminar, îi văd dornici să ajungem să jucăm play-off-ul Europa League, ceea ce e obiectivul meu, ca antrenor, şi cred că şi ei îşi doresc acelaşi lucru. Mi-aş dori să ajungem în play-off. Dacă vom ajunge în grupe, foarte bine„, a adăugat tehnicianul petroliştilor.

De asemenea, el a avertizat că oricine nu îşi va face treaba pe teren va fi scos în primele minute, indiferent de nume.

„Am avertizat că mâine (joi – n.r.), dacă cineva nu face ce trebuie să facă, îl voi scoate afară, indiferent de nume, după câteva minute şi nu cred că îşi permite cineva dintre jucători la debutul într-o competiţie europeană să nu facă ce îi zic eu„, a mai spus Contra.

Antrenorul FC Petrolul a precizat că plecările lui Adrian Cristea şi Marian Cristescu nu vor afecta jocul echipei în partida cu Vikingur.

Citeşte şi „Prinţul” Cristea e şomer. A fost dat afară de la Petrolul

Petrolul Ploieşti întâlneşte, joi, de la ora 20.00, echipa FC Vikingur Gota (Insulele Feroe), într-un meci contând pentru turul II preliminar al competiţiei Europa League care va avea loc pe stadionul ‘Ilie Oană’ din Ploieşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT