Avertismentul șefului ONU: „Trebuie să facem tot posibilul pentru a evita un uragan al foametei”

Războiul din Ucraina riscă să se traducă printr-un "uragan al foametei" în multe ţări, atrage atenția secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
Filip Stan
14 mart. 2022, 22:54
Avertismentul șefului ONU:

„Ucraina este în flăcări şi ţara este pe punctul de a fi decimată în faţa ochilor lumii. Trebuie să facem tot posibilul pentru a evita un uragan al foametei şi prăbuşirea sistemului alimentar mondial”, a declarat el.

Fiindcă producția agricolă din Ucraina și Rusia e blocată, războiul ar urma să lovească cel mai tare în cei săraci și „să semene seminţele instabilităţii politice şi ale tulburărilor în întreaga lume”.

„Preţurile cerealelor le-au depăşit deja pe cele de la începutul Primăverii Arabe şi de la revoltele foametei din 2007-2008”. „Indicele global al preţurilor la produsele alimentare FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, cu sediul la Roma) este la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată”, a mai spus șeful ONU, conform France Presse.

Potrivit șefului ONU, 45 de ţări africane şi ţări mai puţin dezvoltate importă cel puţin o treime din grâul lor din Ucraina sau Rusia – 18 dintre aceste ţări importă cel puţin 50%. Vorbim despre țări precum precum Burkina Faso, Egipt, Republica Democrată Congo, Liban, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen.

În timp ce bombele cad încontinuu, secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guteres face apel la deschiderea coridoarelor umanitare, el arătând, într-un mesaj pe Twitter, că sute de mii de ucraineni au nevoie de asistenţă de urgenţă.

Citeşte şi: Ucraina acuză genocid în coridorul umanitar. Ruşii au tras asupra unui convoi de femei şi copii şi au ucis 7 dintre ei, acuză Ministerul Apărării
 

Vicepreşedintele Consiliului de Miniştri al peninsulei Crimeea anexate de Rusia susţine că un coridor terestru leagă de acum această zonă de regiunea separatistă Donbas din Ucraina, informează luni dpa. Potrivit lui Gheorghi Muradov, citat de RIA Novosti, forţele ruse au preluat controlul asupra drumului care leagă Crimeea de Mariupol.

 Informaţia nu a fost confirmată însă și de partea ucraineană. Potrivit lui Muradov, acest lucru ar veni în sprijinul livrărilor de ajutoare umanitare pentru oamenii din regiunea Doneţk. În acelaşi timp, Kievul susţine că trupe ruse au blocat un convoi cu ajutoare umanitare pentru portul asediat Mariupol din Doneţk.

Citeşte şi: Fosta Miss Ucraina a fugit din ţară împreună cu fiul ei. Veronika Didusenko, declaraţii cutremurătoare: „Rachetele şi bombele explodau deasupra noastră”
 

 

 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Gigi Becali s-a enervat în direct după CFR Cluj – FCSB 1-0: „Nu fac eu la fotbal ce zice Ilie Dumitrescu!”
Capital.ro
Horoscop 24 – 30 august 2026. Această zodie are parte de interacțiuni prietenoase și productive la locul de muncă și acasă
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cazul Lindsay Clancy. Cum a ajuns o mamă care și-a ucis cei trei copii să fie susținută de sute de femei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Dan Șucu s-a decis și plătește 2.500.000 de euro pentru transfer
MediaFlux
Ce pensie primești dacă ai muncit 35 de ani cu un salariu de 4000 sau 5000 de lei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat