Avertizare de ultim moment a specialiştilor. La cât va urca moneda EURO în următoarele 12 luni

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a crescut în aprilie, faţă de luna anterioară, cu 11,6 puncte, până la 46,6 puncte, dar analiştii estimează că euro ar putea urca aproape de 4,85 lei în următoarele 12 luni, arată datele publicate, marţi, de CFA România.
Romania TV
28 mai 2019, 06:23
Avertizare de ultim moment a specialiştilor. La cât va urca moneda EURO în următoarele 12 luni

Luni, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,7601 lei/euro.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească), a fost lansat de către CFA România şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un an, potrivit news.ro.

În aprilie, indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 12,8 puncte, până la valoarea de 59,9 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 6,1 puncte).

Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 11,1 puncte până la valoarea de 39,9 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 1,2 puncte).

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 86% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală.

„Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7859, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8481. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2020/mai 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,15%”, se arată în comunicat.

Specialiştii au subliniat anticipaţiile de majorare a dobânzilor pentru scadenţele pe termen mediu (5 ani), peste 70% dintre participanţi anticipând această evoluţie, precum şi anticipaţiile de majorare a primei de risc a României, peste 81% dintre participanţi anticipând această evoluţie.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
DIICOT apelează la experți independenți în dosarul Nordis. Unde au dispărut banii și în ce stadiu a ajuns ancheta
Capital.ro
Anunț important venit de la CEC Bank. Se schimbă regulile pentru transferurile de bani. Nou serviciu pentru români
Playtech.ro
Ce este Super El Niño, fenomenul care ar putea aduce temperaturi record în 2026, conform oamenilor de știință. Moment de cotitură pentru încălzirea globală
Adevarul
Putin ar putea provoca o escaladare a războiului din Ucraina înainte de 9 mai pentru a justifica mobilizarea și a testa loialitatea rușilor
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Mărturia dură a legendei Rapidului, după moartea lui Mircea Lucescu: ”N-am fost nici la mama, nici la tata, nici la fratele meu”
MediaFlux
România, condusă de un guvern interimar. Cât mai poate sta Ilie Bolojan la Palatul Victoria
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR