AVION PRĂBUŞIT ÎN FRANŢA. Personalitatea copilotului nu este singura ipoteză a anchetatorilor

"Personalitatea" copilotului suspectat că a provocat deliberat prăbușirea avionului Germanwings și care, se pare, că suferea de tulburări psihologice este o "pistă serioasă", dar "nu singura", a declarat sâmbătă pentru AFP un anchetator francez la Düsseldorf, transmite Agerpres.
Romania TV
28 mart. 2015, 15:50
AVION PRĂBUŞIT ÎN FRANŢA. Personalitatea copilotului nu este singura ipoteză a anchetatorilor

„Avem un număr de elemente care ne permit să avansăm pe această pistă, prezentată ca o pistă serioasă, dar care nu poate fi unică”, a declarat generalul Jean-Pierre Michel, director adjunct al poliției judiciare, de la Direcția Generală a Jandarmeriei Naționale, care nu exclude ipoteza unei „erori involuntare sau a unei defecțiuni tehnice”.

În acest stadiu al anchetei nu există doar „un element particular” în viața copilotului, precum o ruptură amoroasă sau o problemă profesională, care ar putea explica un gest voluntar pentru a distruge avionul.

Andreas Lubitz, aflat în concediu medical în ziua zborului, potrivit unei atestări medicale găsite la domiciliul său din Düsseldorf, pare să fi suferit de probleme psihiatrice, conform informațiilor primite de presa germană. El este suspectat că ar fi provocat în mod deliberat prăbușirea avionului Airbus A320 al Germanwings în Alpii francezi, în timp ce se afla la manșă, antrenând moartea a 149 de persoane în plus față de a sa.

„Vom încerca să înțelegem ce anume în viața sa ar fi putut să-l determine să treacă la acte”, a declarat anchetatorul, adăugând că „mediul în care a trăit Andreas Lubitz va fi fost extrem de important pentru el și este în continuare pentru că ne permite să înțelegem mai bine omul care a fost”.

Generalul Michel face parte dintr-o delegație formată din trei anchetatori francezi venită la Düsseldorf pentru a coopera cu autoritățile germane. El a explicat că este vorba în special de a face legătura între „constatările tehnice”, precum cercetările efectuate în Franța, și elemente despre viața și personalitatea lui Andreas Lubitz adunate în Germania în cursul audierilor și perchezițiilor.

„Munca actuală desfășurată de colegii noștri germani este orientată spre înțelegerea a ceea ce s-a petrecut, a unei eventuale premeditări, sau predispoziții spre acest gen de acțiune”, a declarat el.

Michel a subliniat de asemenea importanța celei de-a doua cutii negre, căutată la locul prăbușirii în Alpii francezi. „Importanța acestei cutii negre este că ne ajută să înțelegem în mare ce s-a petrecut în ultimele minute cu comenzile aparatului, să înțelegem bine dacă a fost o acțiune deliberată sau o greșeală involuntară sau o defecțiune tehnică”, a precizat el.

„Nu excludem să lucrăm și asupra altor ipoteze” decât cea privilegiată a unui act voluntar, a asigurat el.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Profesorul de la George Coșbuc, care l-ar fi bătut pe fiul Marei Bănică, acuzat de-a lungul timpului de alte abuzuri. Mărturii cutremurătoare ies la iveală: ”A zis despre mama că stătea crăcită pe canapea”
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Ajutoare pentru studii și burse școlare în 2026: ce elevi pot primi burse și ce sume se acordă lunar
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Ajutor financiar de 600 de lei pentru achiziția de carburant de la 1 aprilie!
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj