Avocatul Andrei Gherasim, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

Avocatul Andrei Gherasim, fiul fostului procuror general adjunct al României Traian Gherasim, a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, iar omul de afaceri Nikolaus Mann a fost achitat.
Romania TV
11 apr. 2013, 13:33
Avocatul Andrei Gherasim, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a mai decis achitarea lui Andrei Gherasim pentru înşelăciune, pe motiv că faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

Totodată, judecătorii Curţi de Apel Bucureşti au dispus achitarea omului de afaceri Nikolaus Mann pentru cumpărare de influenţă, pe motiv că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

Instanţa a constatat recuperată integral suma de 50.000 de euro folosită de procurorii anticorupţie din fondurile pentru flagrant.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

În acest dosar, în 22 august 2012, avocatul Andrei Gherasim a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru trafic de influenţă şi înşelăciune, iar omul de afaceri Nikolaus Mann a fost acuzat de cumpărare de influenţă.

Potrivit procurorilor, în 4 aprilie 2012, avocatul Andrei Gherasim a pretins de la Nikolaus Mann, prin intermediar, 100.000 de euro, spunând că poate interveni pe lângă magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Braşov, pentru a dispune soluţii favorabile omului de afaceri în două dosare civile.

Unul dintre cele două dosare civile avea ca obiect o cerere de strămutare a cauzei, iar altul anularea unui contract. În acest scop, pe 12 aprilie 2012, avocatul a primit, prin acelaşi intermediar, 50.000 de euro, reprezentând o parte din banii pretinşi.

Gherasim a mai fost acuzat că, în februarie 2011, în calitate de avocat ales al unei persoane cercetate într-o cauză penală aflată pe rolul DNA, l-a indus în eroare pe denunţător cu privire la faptul că, în cauza respectivă, procurorii anticorupţie vor dispune o soluţie de netrimitere în judecată în termen de două luni de la încheierea contractului de asistenţă juridică, contract în valoare de 40.000 de euro.

Într-un alt dosar, în 14 noiembrie 2012, avocatul Andrei Gherasim a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, tot pentru trafic de influenţă. Gherasim a fost acuzat că a pretins 40.000 de euro de la o femeie spunând că poate interveni pe lângă judecători în favoarea soţului acesteia.

Curtea de Apel Bucureşti l-a achitat pe avocatul Andrei Gherasim pentru cealaltă acuzaţie, de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comis în scopul ascunderii unei fapte de corupţie.

Decizia din acest dosar a fost contestată de Andrei Gherasim la instanţa supremă, recursul urmând să se judece în 30 septembrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT