Avocatul lui Puiu Popoviciu, fostul director FBI Louis Freeh: Sper că instanţele de recurs vor da altă soluţie în acest dosar

Fostul director FBI Louis Freeh, actual avocat care îl apără pe omul de afaceri Puiu Popoviciu, speră ca autorităţile judiciare române să rejudece cazul clientului său şi să revizuiască sentinţa pronunţată recent. Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare în dosarul Băneasa.
Romania TV
10 aug. 2017, 11:35
Avocatul lui Puiu Popoviciu, fostul director FBI Louis Freeh: Sper că instanţele de recurs vor da altă soluţie în acest dosar

„Sper că instanțele și autoritățile de recurs vor examina acest caz și vor da altă soluţie, pentru ca justiţia şi statul de drept să fie îndeplinite”, a declarat avocatul Louis Freeh, fost director al FBI.

El a precizat că a studiat acest dosar încă de anul trecut şi a descoperit numeroase deficienţe în ancheta procurorilor şi în administrarea probelor.

„Echipa noastră a analizat temeinic dovezile prezentate împotriva domnului Popoviciu la proces, inclusiv documente și înregistrări clandestine ale conversațiilor sale. Această analiză a scos la iveală numeroase deficiențe de fapt și juridice în cazul împotriva domnului Popoviciu. De exemplu, martorul principal al procuraturii, care a încercat în mod repetat, dar fără succes, să-l facă pe domnul Popoviciu să se incrimineze prin înregistrări secrete, a recunoscut în instanță că nu a fost mituit de domnul Popoviciu – presupusa mită, inclusiv două sticle de lichior și materiale corporative promoționale (cum ar fi un stilou, un notebook și calendare). Fostul ministru al Educației, precum și alți martori, au mărturisit că terenul Băneasa nu a fost niciodată un bun public și, prin urmare, nu se poate susține acuzația legală de abuz de funcție. Multe alte deficiențe grave de fapt și de drept, incompatibile cu principiile fundamentale ale statului de drept, au fost, de asemenea, subliniate în raportul meu”, a mai afirmat avocatul lui Puiu Popoviciu. 

Louis Freeh s-a declarat dezamăgit de soluţia definitivă dată în dosar şi a completat că aceasta nu este susţinută de probele prezentate şi nici de lege.

„Sunt profund dezamăgit de recenta decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României cu privire la condamnarea penală a omului de afaceri român Gabriel Popoviciu și la sentința de șapte ani de închisoare. Acestea nu sunt susținute nici de fapte, nici de lege”, a mai spus Louis Freeh.

 

 

 

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
De ce a greșit Sava cu Dinamo? Costel Pantilimon: „Să lucreze mental! Rotația la portari aduce tensiune și presiune!” Exclusiv
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
Când primești bani pentru concediul de odihnă neefectuat. Regula pe care mulți angajați nu o cunosc
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
O recunoști? Astăzi este cunoscută în toată România, însă în tinerețe arăta așa
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România