Bacalaureat 2025. Perle alese din lucrările elevilor: „Harap Alb face o vrăjeală cu Sfânta Duminică”. Absolvenții, mulțumiți de cum s-au descurcat: „Am învățat în ultima săptămână, gen, nu-mi dau seama cum de am scris atât de bine!”

Bacalaureat 2025. Examenul maturității este în plină desfășurare, iar elevii au susținut deja primele probe, cea la Limba și Literatura Română și cea de profil. Mulți dintre ei, mai conștiincioși, au început să se pregătească pentru Bac din timp, în timp ce alții au lăsat învățatul pe ultima sută de metri, mai exact, pe ultima săptămână sau ultima zi.
Irina Dumitrescu
12 iun. 2025, 09:23
Bacalaureat 2025. Perle alese din lucrările elevilor: „Harap Alb face o vrăjeală cu Sfânta Duminică”. Absolvenții, mulțumiți de cum s-au descurcat:

Bacalaureat 2025. Proba de Limba și Literatura Română a fost, și în acest an, prolifică din punct de vedere al perlelor. Profesorii corectori au avut surpriza să descopere fraze fără sens, greșeli gramaticale majore și chiar emoticoane în loc de cuvinte.

Bacalaureat 2025. Perle alese din lucrările elevilor la limba română: „Harap Alb face o vrăjeală cu Sfânta Duminică”

Unul dintre subiectele care le-au picat la Bac elevilor a fost basmul „Povestea lui Harap-Alb”, pe care mulți l-au tratat într-o manieră cât se poate de ingenioasă. Dar nu toți au făcut-o în sens pozitiv. Concret, în loc să-i enumere pe prietenii personajului principal, unii au inventat nume precum „Fomilă”, „Ochiosu”, „Gerilă”, „Setișcă”, „Păsărilă-Lățilă”. Un candidat a scris că „Harap Alb face o vrăjeală cu Sfânta Duminică și iese la lumină învingător”, potrivit CANCAN.

Într-o altă lucrare, un elev a ales să scrie despre opera „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, notând că „Ana era blândă și era o victimă a tuturor bărbaților. Dar soțul IA pus capac”. O altă exprimare demnă de limbajul stradal, care a atras atenția examinatorilor, a fost „Lică era bossul locurilor din poveste”.

Citeste si Ce opțiuni au tinerii care nu dau Bacalaureatul pe piața muncii

Absolvenții, mulțumiți de cum s-au descurcat la probele scrise: „Am învățat în ultima săptămână, gen”

La liceul tehnologic „Edmond Nicolau”, mulți elevi de a XII-a au învățat pe ultima sută de metri. Ori în săptămâna dinaintea examenului, ori în ajunul examenului. Dar asta nu i-a îngrijorat. S-au prezentat la Bac cu moralul ridicat, siguri de nota de trecere: „Venim, îl dăm, îl luăm și plecăm”, a declarat un elev pentru Libertatea.

Cei care au susținut Bacul la istorie sau la matematică au spus că li s-a părut mai ușor decât la română.

„Este strămoșii noștri!”, a comentat un elev, conștient de faptul că orice român trebuie să-și cunoască istoria.

„Voi da la matematică. Am făcut meditații, cred că dau lovitura cu matematica astăzi. Ce-am făcut ieri la română, nu vreau să discut”, a spus o altă elevă.

„Am repetat și noi în mașină, cât am avut timp. Într-o singură seară am înțeles toată materia aproape”, recunoaște un alt absolvent.

Citeste si Facultățile la care poți fi admis și fără Bacalaureat. Pașii care trebuie urmați pentru a fi acceptat

Cei mai silitori au început pregătirea pentru examen cu o săptămână înainte: „Eu va spun sincer: am învățat în ultima săptămână, dar mă simt bazat. Eu nu am nicio treabă. Mă simt bine. Nu am nici o problemă”.

„Și când vă gândiți că alții învață de mult timp și noi am învățat ieri”, a spus un alt absolvent.

„Eu am învățat în ultima săptămână, gen, nici nu pot să-mi dau seama de cum am putut să scriu atât de bine!”, s-a arătat uimit de propria performanță un alt elev de la „Edmond Nicolau”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Poți fi concediat dacă refuzi să lucrezi peste program? Ce spune legea și ce despăgubiri pot primi angajații
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT