Băncile acceptă legea care permite eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credite

Băncile comerciale din România sunt de acord cu legea care permite eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credite, dar cu anumite condiţii, potrivit #romanitv#.
Romania TV
01 mart. 2013, 14:45
Băncile acceptă legea care permite eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credite

Reprezentanţii instituţiilor de credite vor ca doar Asociţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor să poată intenta procese în numele clienţilor dezavantajaţi. Totuşi, proiectul prevede ca un minim de 3.000 de clienţi să poată acţiona băncile în judecată pentru clauze abuzive.

„Dacă o instanţă superioară din România consideră că o clauză este abuzivă, iar banca pierde procesul, dar nu la o instanţă inferioară, atunci lucrurile trebuie respectate. Se vorbeşte despre asociaţii, dar noi avem ANPC, care ar trebui să-şi însuşească sesizarea de la orice client, iar dacă ANPC îşi însuşeşte şi câştigă într-o instanţă superioară (…) dar dacă lăsăm la o instanţă inferioară şi la asociaţii de 3.000 de membri, atunci nu cred că e bine”, a declarat Radu Gheţea, preşedintele Asociaţia Română a Băncilor.

Totodată, Asociaţia Băncilor consideră că aceste procese ar trebui judecate de o instanţă superioară şi nu doar la Curtea de Apel.

Citeşte şi 3.000 de români au dat banca în judecată între 2010-2012. Jumătate dintre ei au şi câştigat

Potrivit legii, clauzele abuzive ar trebui scoase din toate contractele încheiate între băncile din România şi clienţi.

Totuşi, analiştii consideră aceste propuneri ca fiind deplasate. „Consider că acest Cod de procedură civilă specifică foarte clar că atât ANP, cât şi asociaţiile care reprezintă interesele consumatorilor, ale clienţilor în număr de cel puţin 3.000, pot acţiona în judecată băncile pentru clauze abuzive şi cred că e foarte bine să se întâmple aşa. Nu putem face discirimare. Băncile ar putea să se apere mai uşor în instanţe, împotriva statului. Asta pentru că acesta este mai slab reprezentat decât asociaţiile clienţilor nemulţumiţi”, a declarat pentru România TV Ionel Blănculescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gică Hagi pleacă în Qatar imediat după meciul cu Bosnia! Decizie surprinzătoare a selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Prognoza meteo pentru minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Ce temperaturi anunță meteorologii
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT