Bani de la guvern pentru români. Se oferă până la 9.300 de lei, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții

O nouă categorie de români ar putea primi de la guvern sume consistente de bani, de mare ajutor pentru aceste vremuri, marcate de inflația explozivă. Este vorba despre sute de euro care ar putea ajunge în conturile cetățenilor. 
Filip Stan
02 nov. 2022, 11:09
Bani de la guvern pentru români. Se oferă până la 9.300 de lei, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții

Persoanele sau familiile cu venituri lunare nete mai mici de 2.550 lei vor putea solicita o finanțare nerambursabilă de la stat, în valoare maximă de 1.900 de euro (n.r. – aproximativ 9.300 de lei), pentru branșarea sau racordarea la rețelele publice, locale sau regionale, de apă și canalizare, prin intermediul programului „Prima Conectare”.

Ghidul de finanțare pentru acest program guvernamental se găsește în Ordinul Ministrului Mediului nr. 2.605/2022, publicat în luna octombrie, în Monitorul Oficial al României.

Iată care sunt condițiile pentru acordarea ajutorului de la stat:

  • să fie o persoană singură cu venituri reduse/ face parte dintr-o familie cu venituri reduse (media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie);
  • are domiciliul într-o gospodărie neracordată/ nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă și/ sau canalizare și se află pe rata teritorială a unității administrativ teritoriale care a delegat operatorului de utilități gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și/ sau de canalizare, în baza unui contract de delegare a gestiunii;
  • își exprimă acordul cu privire la participarea în cadrul Programului, respectiv acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților și realizarea lucrărilor necesare pentru racordarea/ branșarea gospodăriei în care locuiește la sistemul centralizat de canalizare/ alimentare cu apă.

În plus, există condiții stricte și pentru terenul pe care se vor face lucrările:

  • să fie liber de orice sarcini sau interdicții ce afectează implementarea proiectului, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară;
  • să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către solicitant pentru realizarea proiectului, aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești;
  • să nu facă obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.

 

Care este procedura pentru acordarea finanțării

 

Cei care sunt eligibili pentru fondurile nerambursabile trebuie să se adreseze operatorilor locali sau regionali de apă și canalizare, pentru a beneficia de sprijinul de la stat.

Solicitările pot fi depuse până pe data de 15 decembrie 2022.

88.400 de gospodării ar putea beneficia de finanțare în cadrul acestui proiect, care are drept obiectiv principal creșterea gradului de acces al populației la serviciul public de apă și canalizare.

Măsura de sprijin face parte din PNRR. Data limită de implementare a activităților proiectului este 30 iunie 2026.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT