Bani mai mulţi pentru profesori. Cum îşi pot creşte venitul cu până la 25%

S-a dat startul la gradaţii de merit pentru profesori. Activitatea la superlativ le poate fi răsplătită cu un spor de 25% la salariu. De aceste gradații pot beneficia cel mult 16% din totalul angajaților din învățământul preuniversitar dintr-un județ, din care se scade numărul celor aflați deja în plată.
Alina Andrei
10 mai 2021, 14:07
Bani mai mulţi pentru profesori. Cum îşi pot creşte venitul cu până la 25%

Bani mai mulţi pentru profesori din anul şcolar viitor pot fi obţinuţi prin înscrierea la concurs de gradaţii de merit.

Gradaţia de merit prevăzută de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază deţinut, conform legii. Banii vor fi atribuiţi începând cu data de 1 septembrie 2021.

Se pot înscrie profesorii cu vechime de cel puțin 5 ani, evaluați cu calificativul „Foarte bine” în fiecare an școlar, fără sancțiuni disciplinare și care au performanțe în activitatea didactică.

De asemenea, în concurs poate intra și personalul didactic auxiliar cu vechime de cel puțin 5 ani, cu performanțe în activitate și calificativul „Foarte bine” în fiecare an școlar din perioada evaluată, fără sancțiuni disciplinare sau penale.

Citeşte şi: Ministrul Sănătății, despre revenirea tuturor elevilor la școală: „Doar atunci când va exista un control bun al pandemiei şi o incidenţă extrem de scăzută”

Maximul de punctaj pe care îl poate obține un candidat la concurs de gradaţii de merit este de 150 puncte, grilele fiind diferențiate specific, iar perioada luată în calcul este 1 septembrie 2015 – 31 august 2020.

” Numărul maxim de gradaţii care pot fi acordate se calculează astfel: din numărul rezultat prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice auxiliare, respectiv a 16% din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, îndrumare şi control ocupate în luna februarie 2021, conform programului EduSal, la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti, se scade numărul de gradaţii acordate personalului didactic aflate în plată la 1 septembrie 2021, având în vedere că gradaţia de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani. La calcul nu se iau în considerare perioadele de suspendare a plăţii gradaţiei de merit din motive neimputabile angajatului sau ca urmare a rezervării postului didactic/catedrei în baza prevederilor art. 255 alin. (1) – (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi se respectă încadrarea în numărul maxim de gradaţii de merit aprobate la momentul revenirii pe post.
(2) Procentul de 16% se aplică, separat, fiecărei categorii de personal: a) personal didactic de predare; b) personal didactic de conducere, îndrumare şi control; c) personal didactic auxiliar”, se arată în Ordinul pentru pentru aprobarea Metodologiei si criteriilor privind acordarea gradatiei de merit personalului didactic din invatamantul preuniversitar de stat (sesiunea 2021).

Citeşte şi: Educaţia pierde 400 de milioane de euro din bugetul de negociere pentru PNRR

 

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Un general maior (r) din Armata Română a fost găsit împușcat în cap. Trupul neînsuflețit se afla într-o clădire din Prahova
Fanatik.ro
Tavi Popescu la Levadiakos: „Astăzi se fac actele!”. Detaliile mutării și salariul pe care-l va primi în Grecia. Update exclusiv
Capital.ro
Pensii 2026. Cât primesc românii, în funcție de județ. Diferența ajunge la 1.350 de lei, potrivit INS
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Problema pe care ar trebui să o rezolve orice elev de 15 ani, dar care îi pune în dificultate chiar și pe adulți
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Rezultatul autopsiei în cazul lui Cosmin, studentul de la UMF Timișoara care s-a stins la doar 24 de ani. Tânărul va fi înmormântat sâmbătă
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur, revoltat că o legendă a Stelei nu are mai multe selecții la naționala României: ”Este inadmisibil să fi jucat doar atât!”
MediaFlux
La ce oră intră pensiile pe card pe 11 septembrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului