Bărbat reţinut după ce şi-a incendiat tatăl. Victima are arsuri pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului

Un bărbat din Suceava a fost reţinut de procurori, după ce şi-a stropit tatăl cu benzină şi i-a dat foc, victima suferind arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului şi având nevoie de o lună de îngrijiri medicale.
Romania TV
09 mart. 2018, 11:59
Bărbat reţinut după ce şi-a incendiat tatăl. Victima are arsuri pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, miercuri, în timp ce se afla la domiciliul său din localitatea Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava, pe fondul consumului de alcool şi al unor conflicte anterioare, Gheorghe Suciu a vrut să îşi omoare tatăl. Bărbatul l-a stropit pe aceasta cu benzină, după care i-a dat foc.
„Medicii legişti au constatat că victima a prezentat şoc postcombustional instalat ca urmare a arsurilor prin flacără şi contact, gradul II, III, IV, (…) pe aproximativ 60% suprafaţă corporală. Leziunile s-au putut produce prin flacără şi contact cu un lichid (posibil benzină)”, se arată în comunicatul citat de News.ro.

Medicul legist a precizat că leziunile suferite i-au pus în pericol viaţa bărbatului, el având nevoie de o lună de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni, în cazul în care nu apar complicaţii.

Gheorghe Suciu a fost reţinut de procurori pentru violenţă în familie cu referire la tentativă la infracţiunea de omor, el urmând să fie dus la Tribunalul Suceava cu propunere de arestare preventivă.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
El este George, șoferul de 35 de ani mort în accidentul din Bălești. Bărbatul era divorțat și avea o fetiță: ”Nu îmi vine să cred că nu mai ești”
Fanatik.ro
Neluțu Varga, reacție în forță după ce CFR Cluj a bifat 10 transferuri în ultima zi: „Sper să fie fericit Șumudică, am mare încredere în el!”. Promisiune uriașă despre bani
Capital.ro
Cifra care arată cât de greu au ajuns să trăiască românii de la o lună la alta
Playtech.ro
Care ar putea fi următoarele ținte ale Rusiei. România și Marea Neagră, în zona de risc
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc într-un bloc din Sibiu! Ce se întâmplă cu locatarii imobilului
iamsport.ro
Bomba anului! 'Eu știu că Șumudică va fi noul antrenor al FCSB-ului!' Gigi Becali s-ar fi dat de gol chiar când era în direct
MediaFlux
Horoscop 8 septembrie 2026. Se schimbă jocul pentru mai multe zodii! Apar răspunsuri importante, bani și decizii care nu mai pot fi amânate
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor