Bărbatul care a încercat să detoneze o bombă la o facultate din Iaşi nu a avut discernământ

Bărbatul care a încercat să detoneze o bombă la Facultatea de Electronică din Iaşi nu a avut discernământ când a comis fapta, au stabilit, joi, membrii comisiei de expertiză psihiatrică. Procurorii DIICOT urmează să dispună internarea acestuia într-un spital de psihiatrie de maximă siguranţă.
Iulian Tudor
01 aug. 2013, 13:14
Bărbatul care a încercat să detoneze o bombă la o facultate din Iaşi nu a avut discernământ

Oliver Stan, bărbatul care în 8 iulie a încercat să detoneze o bombă într-o sală de curs de la Facultatea de Electronică din Iaşi, a fost supus, joi, unei a patra expertize psihiatrice, în vederea stabilirii discernământului.

Rezultatele preliminare ale expertizei psihiatrice trimise joi către procurorii DIICOT Iaşi arată că Oliver Stan nu a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

„Este vorba de concluziile preliminare pe care le-am primit, raportul final al comisiei urmând să ajungă la noi la începutul săptămânii viitoare. Bărbatul nu a avut discernământ, iar procurorul de caz va propune instanţei fie internarea provizorie, fie internarea definitivă într-un spital de psihiatrie de maximă siguranţă”, a declarat procurorul-şef al DIICOT Iaşi, Daniel Horodniceanu.

Bărbatul a stat internat în toată această perioadă la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi, unde se află şi în prezent, iar potrivit managerului spitalului, Lucian Burlea, nu a primit tratament şi nu a creat probleme.

În 8 iulie, Oliver Stan a intrat într-o sală de curs a Facultăţii de Electonică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice din Iaşi, unde se aflau patru cadre didactice şi 41 de studenţi din anul al patrulea care susţineau examenul de licenţă. Bărbatul, care avea în spate un rucsac, a început să strige că va detona o bombă, cerând să vină Poliţia.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul avea un proiectil de război, de dimensiunea unui pet de 1,5 litri, în jurul căruia a improvizat un trepied cu un cui care să percuteze capsa proiectilului. De asemenea, el ar fi avut într-o geantă un bidon de cinci litri cu benzină, iar în altă geantă ar fi fost găsite trei sticle de 2,5 litri fiecare, pline cu benzină.

Stan ar fi activat declanşatorul, dar, deoarece capsa era utilizată, bomba nu a explodat, însă s-a produs o explozie de mică amploare la dispozitivul de declanşare. Imediat, bărbatul a fost imobilizat de doi studenţi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT