„Baronii” ţigănimii bulgare vor să-i ucidă pe procurori

Trei lideri romi au fost arestaţi miercuri, fiind suspectaţi că au ordonat asasinarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie din Bulgaria.
Romania TV
05 ian. 2012, 09:07

Potrivit unor informaţii neconfirmate şi difuzate de postul naţional de televiziune BNT, doi dintre suspecţi sunt fraţi şi sunt originari din oraşul Levski din nord-vestul ţării, în timp ce al treilea este Liubo Kardaraşa, din Kostinbrod (sud-vestul Bulgariei), informează Novinite.com.

Se crede că ei ar fi plătit 100.000 de euro pentru uciderea procurorului şi că învoiala cu ucigaşii ar fi fost făcută chiar lşa începutul acestei săptămâni. Planul criminalilor a rămas însă la nivel de tentativă, prin arestarea lor.

Potrivit unor informaţii neconfirmate, publicate de agenţia bulgară BTA, ţinta complotului ar fi fost procurorul Oleg Ianev. Ministerul de Interne bulgar a confirmat la rândul său că planul era în curs de desfăşurare când capii interlopi au fost arestaţi.

Cu o zi înainte, miercuri, comisarul-şef Stanimir Florov de la Direcţia de Combatere a Crimei Organizate, declarase pentru cotidianul bulgar „24 de Ore” că unii lideri interlopi foarte cunoscuţi incitaseră, ordonaseră şi comiseseră acţiuni criminale şi alte  infracţiuni grave în anii trecuţi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
Zodiile care dau lovitura până la Crăciun. Finalul anului 2026 le poate schimba complet planurile
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România