Băsescu a cumpărat primul model Ford B-Max, produs la Craiova. E roşu VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a cumpărat primul model Ford B-MAX, lansat, luni, la Craiova, fiind vorba despre un autoturism de culoare roşie, la volanul căruia s-a urcat şi l-a testat în incinta fabricii.
Romania TV
25 iun. 2012, 11:47
Băsescu a cumpărat primul model Ford B-Max, produs la Craiova. E roşu VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a spus, la lansarea noului model Ford B-MAX, că vrea să fie primul român care cumpără această maşină. „Am convingerea că proiectul va fi un succes şi pentru că nu poţi proba altfel decât prin fapte credinţa ta, vreau să vă spun că vreau să fiu cel care cumpără prima maşină produsă la Ford”, a spus preşedintele Băsescu.

El a ţinut să le arate celor prezenţi la evenimentul organizat de Ford şi documentele prin care a achiziţionat maşina. „Ca să nu fie niciun dubiu, aceasta e factura pro-forma, acesta este ordinul de plată. Şi acum pot să îmi iau maşina”, a spus preşedintele.

El s-a urcat apoi la volanul noii sale maşini, de culoare roşie, pe care a testat-o în incinta fabricii. Şeful statului a precizat că maşina va fi folosită de el, şi nu de soţia sa, în pofida culorii.

„Tehnologic este vreo două trei clase peste tot ce se produce în România”, a mai afirmat şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că faptul că Ford nu a închis fabrica de la Craiova din cauza crizei economice dovedeşte încrederea investitorilor străini în oportunităţile oferite de economia românească. „Românii pot orice atunci când vor şi sunt bine conduşi de managementul lor”, a arătat preşedintele Băsescu. El le-a mulţumit angajaţilor de la uzina Ford din Craiova şi a menţionat că va sprijini şi în continuare acest proiect.

Traian Băsescu a fost şi primul cumpărător al SUV-ului Dacia Duster lansat în 2010.

Modelul Ford B-Max este produs exclusiv la fabrica Ford de la Craiova şi este disponibil în trei variante de echipare (Ambiente, Trend, Titanium) şi trei motorizări pe benzină şi două diesel.

Ford estimează că va produce în acest an la Craiova 60.000 de maşini B-Max, iar anul viitor 105.000 de unităţi, modelul fiind destinat în principal pieţelor externe. Pentru a atinge ţinta de producţie, muncitorii Ford vor lucra în două schimburi.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
El e noul transfer al lui Dinamo! Fotbalistul de națională care a eliminat FCSB a semnat! Exclusiv
Capital.ro
Vești proaste pentru șoferii români care merg în această țară. Blocaje uriașe pe cele mai circulate autostrăzi
Playtech.ro
Cine trebuie să declare veniturile din străinătate și actele necesare. ANAF a început controalele, ce faci dacă ai primit decizie
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Mii de bunuri confiscate de ANAF, scoase la vânzare la prețuri mici. Românii vor putea cumpăra și de pe OLX
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România