Băsescu a decorat zeci de personalităţi din Republica Moldova. Lista începe cu Mircea Druc, Chirtoacă, Botgros

Preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri decretul de decorare a mai multor personalităţi din Republica Moldova, transmite Agerpres. Printre ei se numără primul premier al acestei ţări, Mircea Druc, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi directorul artistic şi prim-dirijor al Orchestrei Naţionale de Muzică Populară 'Lăutarii', Nicolae Botgros.
Romania TV
26 mart. 2014, 14:41
Băsescu a decorat zeci de personalităţi din Republica Moldova. Lista începe cu Mircea Druc, Chirtoacă, Botgros

Astfel, ‘în semn de înaltă preţuire pentru îndelungata şi prestigioasa activitate pusă în slujba promovării culturii, limbii şi spiritualităţii româneşti în Republica Moldova, contribuind, pe această cale, la întărirea relaţiilor bilaterale speciale’, preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional ‘Steaua României’ – în grad de Mare Ofiţer lui Mircea Druc, primul premier al Republicii Moldova, şi lui Alexandru Moşanu, preşedintele primului Parlament al Republicii Moldova, Ordinul Naţional ‘Steaua României’ – în grad de comandor academicianului Mihai Cimpoi, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Ordinul Naţional ‘Steaua României’ – în grad de ofiţer lui Dorin Chirtoacă, primar al Municipiului Chişinău, şi domnului Anatol Vidraşcu, director general al Grupului Editorial ‘Litera’, şi Ordinul Naţional ‘Steaua României’ – în grad de cavaler Eugeniei Marin, profesor de limba şi literatura română şi preşedinte al Asociaţiei Obşteşti ‘Două Inimi Gemene’.

În plus, şeful statului a acordat Ordinul Naţional ‘Serviciul Credincios’ – în grad de mare ofiţer lui Eugen Doga, compozitor şi deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, lui Nicolae Mătcaş, lingvist, publicist, poet, şi lui Constantin Tănase, director al cotidianului ‘Timpul’ din Chişinău.

Preşedintele Băsescu i-a mai decorat pe Leonid Bujor, fost ministru al Educaţiei din Republica Moldova, şi pe Anatol Petrencu, om de ştiinţă, cu Ordinul Naţional ‘Serviciul Credincios’ – în grad de comandor, pe jurnalistul Marian Voicu cu Ordinul Naţional ‘Serviciul Credincios’ – în grad de Cavaler, şi pe Ion Buga, profesor şi deputat în primul Parlament al Republicii Moldova şi pe jurnalistul Valentina Ursu cu Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ – în grad de comandor.

Traian Băsescu a oferit Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ – în grad de ofiţer Anetei Grosu, redactor-şef al săptămânalului ‘Ziarul de Gardă’ din Chişinău, Ordinul ‘Meritul Cultural’ – în grad de mare ofiţer, categoria A – ‘Literatură’, lui Nicolae Dabija, scriitor şi redactor-şef al săptămânalului ‘Literatura şi Arta’, Ordinul ‘Meritul Cultural’ – în grad de comandor, categoria A – ‘Literatură’ lui Arcadie Suceveanu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Ordinul ‘Meritul Cultural’ – în grad de ofiţer, categoria A – ‘Literatură’ lui Vitalie Ciobanu, redactor-şef al revistei literare a tinerilor scriitori din Republica Moldova ‘Contrafort’, lui Ion Găină, director şi fondator al Muzeului Memorial ‘Alexei Mateevici’ – filiala Zaim, Ordinul ‘Meritul Cultural’ – în grad de mare ofiţer, categoria B – ‘Muzică’ lui Nicolae Botgros, director artistic şi prim dirijor al Orchestrei Naţionale de Muzică Populară ‘Lăutarii’ şi Ordinul ‘Meritul Cultural’ – în grad de comandor, categoria F – ‘Promovarea culturii’ lui Petru Bogatu, jurnalist, eseist şi scriitor, şi lui Sandu Grecu, director al Teatrului ‘Satiricus Ion Luca Caragiale’ din Chişinău, fost ministru al Culturii şi Cultelor.

Totodată, preşedintele României a conferit Ordinul ‘Meritul Cultural’ – în grad de ofiţer, categoria F – ‘Promovarea culturii’, lui Emilian Galaicu-Păun, poet, prozator, eseist şi editor, Ordinul ‘Meritul Cultural’ – în grad de cavaler, categoria F – ‘Promovarea culturii’ lui Valeriu Ostaş, consilier la Primăria Căuşeni şi director al ‘Casei Limbii Române’ din acest oraş, Ordinul ‘Meritul Cultural’ – în grad de comandor, categoria G – ‘Culte’ lui Petru Buburuz, preot paroh al Bisericii ‘Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel’ din Chişinău, Ordinul ‘Meritul Cultural’ – în grad de ofiţer, categoria G – ‘Culte’ lui Sergiu Aga, preot paroh al Parohiei Ortodoxe Române ‘Sfântul Vasile de la Poiana Mărului’ din Orhei, lui Vasile Burduja, preot paroh al ‘Catedralei Oaselor’ cu hramurile ‘Sfântul Dumitru’ şi ‘Tuturor Sfinţii Români’ din Cania, şi lui Sorin George Huluţă-Saftiuc, preot paroh al Bisericii ‘Sfinţii Martiri Brâncoveni’ din Soroca, şi Ordinul Meritul Cultural’ – în grad de ofiţer, categoria H – ‘Cercetarea ştiinţifică’ lui Silviu Andrieş-Tabac, doctor în istorie şi vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Heraldică a Republicii Moldova.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT