Băsescu: Miercuri mă întorc la Cotroceni. 99% referendumul va fi invalidat

Preşedintele Traian Băsescu s-a arătat încrezător că referendumul de duminică va duce la reîntoarcerea sa la Cotroceni astfel încât să-şi reia exerciţiul atribuţiilor de preşedinte începând cu miercurea viitoare.
Romania TV
24 iul. 2012, 18:31
Băsescu: Miercuri mă întorc la Cotroceni. 99% referendumul va fi invalidat

Invitat în cadrul unei emisiuni a TVR, preşedintele suspendat a fost invitat să spună ce va face dacă referendumul va fi validat şi va consfinţi demiterea sa.

„Dacă Biroul Electoral Central validează referendumul, nu are cine să se opună. Apoi urmează validarea de către Curtea Constituţională şi s-a validat decizia. Ce vă pot spune: miercuri sunt înapoi la Cotroceni”, a declarat Traian Băsescu.

„Deci, după părerea mea, 29 este o zi care în proporţie de 99% va pune capăt crizei politice prin invalidarea referendumului şi acesta este lucrul necesar României şi românilor acum. Nici faţa lui Traian Băsescu nu e importantă acum, nici scaunul lui Traian Băsescu nu e, ci restabilirea funcţionalităţii statului român”, a estimat şeful statului.

Preşedintele a spus că o eventuală demitere a sa prin referendum ar putea avea efecte catastrofale pentru România. „Imaginaţi-vă neîntoarcerea mea la Cotroceni. Înseamnă trei luni de instabilitate până la alegerile prezidenţiale, timp în care România nu are preşedinte. Înseamnă izolarea politică a României (…) Mai poate suporta ţara asta trei luni de instabilitate? Nu. De asta nu condamn PDL-ul”, a spus Băsescu, referindu-se la decizia democrat-liberalilor de a cere simpatizanţilor lor să nu participe la plebiscit.

Cât priveşte posibilitatea unei coabitări viitoare cu actuala putere, Băsescu nu a exclus această variantă, precizând totuşi că este recomandabil ca USL să determine înlocuirea lui Ponta de la Palatul Victoria.

Voi sta strict în atribuţiile instituţionale. Dar ce nu voi face-compromisuri. Nu voi întreba ‘Domnule Voiculescu, pe cine vreţi preşedinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie? Domnule Voiculescu, pe cine vreţi la Parchetul General?’ Asemenea abordări nu voi avea„, a mai spus Traian Băsescu

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Tragedie la Istanbul, chiar înainte de barajul Turcia – România! Clădiri prăbușite în apropierea stadionului pe care se va juca meciul. Video
Capital.ro
Coșmar pentru șoferi. Carburanții ar putea ajunge la 12-13 lei/litru. Adrian Negrescu: Din păcate, spre asta ne îndreptăm
Playtech.ro
Cum să cureți un mini-cuptor electric pentru a funcționa eficient mai mult timp
Adevarul
Milioane de români s-au stabilit în străinătate. Banii trimiși acasă au depășit investițiile străine directe
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
”FCSB va fi pulverizată”. Jurnalistul anunță Apocalipsa formației lui Gigi Becali
MediaFlux
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în 2026. Data la care elevii iau vacanță în aprilie
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj