Băsescu: Plec la plajă, dacă CCR decide că declaraţia adoptată de Parlament e constituţională

Preşedintele Traian Băsescu a lăsat să se înţeleagă faptul că declaraţia adoptată de Parlament, conform căreia prim-ministrul Victor Ponta trebuie să reprezinte România la Consiliul European, ar putea fi atacată la Curtea Constituţională. Iar dacă CCR va decide că hotărârea Parlamentului este constituţională, el se duce la plajă la Neptun.
Romania TV
12 iun. 2012, 19:40
Băsescu: Plec la plajă, dacă CCR decide că declaraţia adoptată de Parlament e constituţională

„În momentul în care Parlamentul României adoptă un act juridic, nu o declaraţie, trebuie să fie ori o hotărâre ori o lege, în care spune că prim-ministrul merge la Bruxelles, şi acel act e constituţional, eu îi spun drum bun şi îi transfer tot ce ştiu primului-ministru, indiferent cine este el”, a spus preşedintele Traian Băsescu.

Traian Băsescu a precizat, însă, că nu vrea un act fără valoare juridică. „Apoi eu să fiu responsabil că nu mi-am îndeplinit atribuţiunile constituţionale de a reprezenta statul român acolo unde nu pot merge decât cei care reprezintă statele. Scoateţi un act juridic, o hotărâre a Parlamentului Român, care probabil va fi supusă controlului de constituţionalitate, iar dacă este constituţională, eu mă duc la Neptun, mă duc la plajă, nu îmi fac griji„, a spus Traian Băsescu.

Parlamentul a tranşat marţi disputa Ponta-Băsescu pe reprezentarea la Consiliul European. Aleşii au adoptat declaraţia propusă de USL, potrivit căreia premierul Victor Ponta trebuie să reprezinte România la Consiliul European. USL şi PDL au venit fiecare cu câte o declaraţie: primii pentru trimiterea lui Ponta la Bruxelles, ultimii pentru Traian Băsescu. A câştigat Ponta. UDMR a votat în favoarea premierului. Următorul Consiliu European este programat pentru 28 iunie.

Premierul nu repreziuntă statul român, iar „parte din clasa politică a dat astăzi cel mai penibil spectacol legat de cunoşterea funcţionării Uniunii Europene în Parlament, din păcate, în frunte cu domnul prim-ministru doctor în drept Victor Ponta”, a declarat preşedintele Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Universitatea Craiova poate deveni matematic campioană, chiar cu două etape înainte de final. Scenariul care aruncă Bănia în aer
Capital.ro
Regulă RAR în România. Șoferii trebuie să obțină declarația de conformitate pentru geamuri. Se aplică amendă în lipsa autorizației
Playtech.ro
Românii pot primi curent electric gratuit prin noua ofertă PPC. Perioadele zilei în care nu vor plăti pentru ce consumă
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Banciu, verdict dur despre cel mai puternic om al lumii: ”Este un psihopat!”
MediaFlux
Banii de alocații și indemnizații intră pe carduri azi. Românii care vor primi sume mai mari
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi