Băsescu spune că a înotat în piscina de la Vila Dante până la suspendarea sa din funcţie

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, joi seară, că a obişnuit să înoate la Vila Dante din momentul în care a fost operat pentru hernie de disc şi până la momentul în care a fost suspendat din funcţie, menţionând că nu a cerut să îi fie atribuită această locuinţă.
Romania TV
26 iul. 2012, 21:05
Băsescu spune că a înotat în piscina de la Vila Dante până la suspendarea sa din funcţie

Întrebat la OTV, când a fost ultima oară în piscina de la Vila Dante, preşedintele suspendat Traian Băsescu a răspuns că „înainte de suspendare”, însă a precizat că nu a dorit ca Vila Dante să-i fie atribuită după finalizarea mandatului.

„Eu nu am cerut niciodată să-mi pregătească cineva o vilă şi nici Administraţia Prezidenţială, deci nu există o astfel de solicitare, nici verbală, nici scrisă, în niciun fel”, a susţinut preşedintele suspendat.

În ceea ce priveşte piscina de la Vila Dante, Băsescu a afirmat că nu crede că a fost renovată vreodată.

„Eu, de când am făcut operaţia la spate, acolo înot, că e gard în gard cu mine, după aia îmi văd de treabă. (…) E o poartă, păzită, pentru că şi Dante e lipită de Lac 3, unde locuiesc eu”, a explicat Băsescu.

El a spus că inclusiv iarna obişnuieşte să înoate la Vila Dante, iar după ce părăseşte piscina merge prin zăpadă la Vila Lac 3.

Preşedintele suspendat a precizat că înoată în piscina Vilei Dante, pentru că Vila Lac 3, care este stabilită prin HG drept reşedinţă a preşedintelui României, nu există piscină. El a menţionat că, după terminarea mandatului, nu va putea să rămână în Vila Lac 3, unde locuieşte acum, pentru că aceasta este reşedinţa preşedintelui în funcţie.

Băsescu a explicat şi că locuinţa pentru un fost şef de stat se stabileşte tot prin Hotărâre de Guvern, după încetarea mandatului respectivului preşedinte al ţării, care nu are niciun cuvânt de spus în această privinţă.

Traian Băsescu a spus că nu a folosit Vila Dante şi că nu a ales nici mobilierul acesteia.

„Niciodată nu am ales niciun parchet, nici mobilier şi nu există nicio solicitare a mea pentru acea vilă”, a precizat Băsescu.

Conducerea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a transmis Guvernului o nouă adresă privind Vila Dante, în care susţine că destinaţia fiecărei camere şi mobilierul necesar au fost stabilite, în perioada aprilie-decembrie 2011, „exclusiv de către constructor şi Administraţia Prezidenţială”.

Adresa a fost transmisă de RA-APPS în urma unei noi solicitări a Secretariatului General al Guvernului (SGG) şi prezentată, joi seara, de premierul Victor Ponta la Antena 3.

SGG a solicitat, joi, RA-APPS noi informaţii legate de Vila Dante, şi anume dacă investiţia a fost aprobată legal, ce semnificaţie are sintagma „destinaţia Vilei Dante a fost gândită ca o viitoare reşedinţă pentru un fost şef de stat”, din adresa anterioară a regiei, de către cine au fost stabilite destinaţiile fiecărei camere şi mobilierul aferent, dacă investiţia a fost realizată şi recepţionată, dacă de la data recepţiei şi până în prezent piscina a fost folosită şi dacă aparatura din sala de sport aparţine Vilei Dante.

La aceste întrebări, RA-APPS a trimis o adresă în care arată că investiţia a fost aprobată în Consiliul de Administraţie al regiei în februarie 2011 şi aprobată ulterior de către secretarul general al Guvernului din acea perioadă, Daniela Andreescu, cuantumul investiţiei fiind discutat şi analizat cu Andreescu anterior aprobării CA.

Regia arată totodată că la realizarea investiţiei s-a avut în vedere organizarea Vilei Dante ca reşedinţă pentru un fost şef de stat, amenajându-se în acest fel dormitoare, băi, dressinguri, bucătării şi alte asemenea.

„Destinaţia fiecărei camere şi mobilierul necesar au fost stabilite în perioada aprilie-decembrie 2011 exclusiv de către Constructor şi Administraţia Prezidenţială”, se arată în documentul semnat de directorul general al RA-APPS.

Miercuri, jurnaliştilor li s-a distribuit un document semnat tot de conducerea RA-APPS, de la finele lunii iunie, în care se arăta că „până în prezent, nu s-a primit nicio solicitare pentru ca imobilul să aibă destinaţia prevăzută de Legea privind acordarea unor drepturi foştilor şefi de stat”.

Joi, conducerea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat a transmis Guvernului o adresă în care susţine că mobilierul de la Vila Dante a fost achiziţionat special pentru o reşedinţă de locuit, nu pentru o vilă de protocol, şi că urma ca, în 2014, să fie adoptată o hotărâre prin care imobilul să fie atribuit „unui fost şef de stat”.

Documentul a fost prezentat, joi, la Palatul Victoria, de premierul Victor Ponta, fiind transmis la solicitarea din 26 iulie a Secretariatului General al Guvernului (SGG).

În adresa RA-APPS se arată că, în perioada ianuarie 2010-martie 2011, Vila Dante a fost utilizată de regie, prin SGG, pentru organizarea de întâlniri şi mese oficiale pentru Guvern, Senat, Camera Deputaţilor şi Administraţia Prezidenţială.

Începând cu aprilie 2011, din cauza stadiului avansat de degradare a imobilului, RA-APPS a început reparaţii capitale şi lucrări de modernizare în sumă totală de 2,43 milioane lei.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi, că va face o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta, considerând că acesta trebuie să răspundă în faţa legii pentru afirmaţiile că ar fi cerut să fie renovată Vila Dante pentru a o folosi după încetarea mandatului.

Premierul Victor Ponta a luat, miercuri, mai mulţi jurnalişti acreditaţi la Palatul Victoria şi a mers cu ei la Vila Dante a RA-APPS, unde le-a spus că are date că acest imobil a fost pregătit, cu reparaţii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinţă a lui Traian Băsescu la finele mandatului.

Ulterior, la România TV, Ponta a afirmat că a aflat de la Serviciul de Protecţie şi Pază că preşedintele Traian Băsescu folosea deja piscina vilei Dante în perioada în care imobilul era în proces de reamenajare şi că preşedintele şi-a ales personal chiar şi parchetul.

Premierul a arătat că a aflat de această situaţie după ce secretarul general al Guvernului nu a fost lăsat de SPP să pregătească vila pentru o întâlnire cu ambasadorii statelor UE acreditaţi la Bucureşti şi că accesul în vilă a fost posibil doar după ce Crin Antonescu, din postura de preşedinte interimar, a vorbit cu şeful SPP.

Fostul premier Emil Boc a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că decizia de realizare a investiţiilor la Vila Dante a fost luată de RA-APPS, având în vedere că acel imobil se afla într-o stare avansată de degradare şi nu mai putea fi utilizat pentru acţiuni de protocol ale statului român.

DailyBusiness
Ministrul Muncii: „Fără excepții!” Sporul pentru condiții vătămătoare, plafonat la 300 de lei pentru toți angajații din sectorul public
Spynews
După valul de caniculă, a fost emis cod galben de inundații în România. Ce zone sunt vizate
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, anunț surprinzător pentru fani! Toți au rămas cu gura căscată! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Video. Cadoul fabulos al lui Ion Țiriac pentru nunta Kirei Hagi. A aparținut Ducesei de Kent
Capital.ro
Interzis în balconul apartamentului. Trebuie să obții neapărat acordul. Se verifică documentația clădirii
Playtech.ro
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești un garaj. Ce spune legea
DailyBusiness
Toleranță ZERO pentru absențele nemotivate ale medicilor din spitalele publice
Adevarul
Cum au creat ucrainenii „urechi“ pentru apărarea antiaeriană. Povestea unei inovații care ajută la detectarea rachetelor și dronelor
wowbiz.ro
WOWbiz EXCLUSIV: Irina Columbeanu a sosit ÎN MARE SECRET în România! Avem primele imagini de la aeroport
Spynews
Brad Pitt, prădat de hoți! Mai multe persoane au intrat pe geam și i-au furat lucruri din casă
Spynews
Cine poate beneficia de ajutorul financiar la plata facturilor la energie electrică. Se va acorda un tichet electronic în valoare de 50 de lei
Evz.ro
O cafea pe Calea Victoriei a devenit un lux! Care sunt prețurile pe bulevardul din centrul Capitalei
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Nu degeaba i se zice Regele. Cum şi-a făcut apariția Gică Hagi la nunta fiicei Kira
kanald.ro
Ultima oră! Elena Udrea a ajuns de urgență la spital. Fostul politician ar urma să ajungă pe masa de operație
Cancan.ro
Operația Elenei Udrea s-a terminat! Informații de ultimă oră despre starea soției lui Adrian Alexandrov
Playsport.ro
Elena Udrea, dusă de urgenţă la spital pentru operaţie. Adrian Alexandrov face acuzaţii: “Am aflat din presă şi de la...
Capital.ro
Elena Udrea, operată de urgență! Alexandrov, anunț șoc: Sunt situații care se termină cu deces
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
stirilekanald.ro
„Avea dureri” Adrian Alexandrov, primele declarații șocante după ce Elena Udrea a ajuns de urgență la spital! Au vorbit la telefon chiar înainte sa intre în operație
Se taie sporurile de la 1 iulie 2025! Bugetarii vor primi mai puțini bani
MediaFlux
Veste pentru 8 milioane de români privind pensiile! Câți bani au strâns angajații din România în fondurile de pensii private
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cele mai comice lucruri din lumea în care trăim: sau cum să râzi fără să știi dacă plângi