Băsescu: Vreau să vorbesc cu Alina Bica. M-aş bucura dacă ar accepta să îi fac o vizită

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, marţi la B1Tv, că își dorește să discute cu fosta şefă a DIICOT Alina Bica, recent ieşită din Penitenciarul Târgşor. "M-aș bucura enorm dacă doamna Bica ar fi de acord să îi fac o vizită", a spus Băsescu, completând că fosta şefă DIICOT "e un profesionist desăvârșit și un om care are o anume statură morală".
Romania TV
21 apr. 2015, 16:48
Băsescu: Vreau să vorbesc cu Alina Bica. M-aş bucura dacă ar accepta să îi fac o vizită

„Mă bucur foarte mult pentru schimbarea regimului doamnei Alina Bica. Acum câteva zile am publicat pe Facebookul meu, instrumentul meu de a îmi face publice punctele de vedere, spunând că Bica, Georgescu și Elena Udrea știu că produce neplăcere când spun acest lucru, nu sunt oameni care să fi luat șpagă și vă rog să mă credeți că știu ce spun. M-aș bucura enorm dacă doamna Bica ar fi de acord să îi fac o vizită. vreau să vorbesc cu dânsa, eu o cunosc pe femeia asta, am discutat cu ea inclusiv marea problemă Rompetrol și e un profesionist desăvârșit și un om care are o anume statură morală. Aș vrea să vorbesc cu ea, pentru că pentru mine, Bica, Georgescu, Udrea, la fel ca Livia Stanciu, Kovesi și Coldea, au făcut parte din echipa mea, cu care am reușit să schimbăm sistemul judiciar. (…) E ca o întâmplare: trei oameni din echipa mea, arestați de alți 3 oameni tot din echipa. Mulți vor înțelege și reacțiile mele din zilele trecute. A fost echipa mea cu care am modernizat statul”, a declarat Traian Băsescu la B1TV.

Băsescu a ţinut să precizeze că nu vrea să influenţeze pe nimeni şi nu face declaraţii politice, ci doar îşi spune opinia, „ce simte un preşedinte care a numit oameni, pe care i-a girat cu încredere şi nu-i vine să creadă nici acum şi nu crede că aceşti oameni au fost parte la furt”.

Întrebat ce va face dacă se va dovedi că sunt vinovaţi, Băsescu a spus: „Mă voi înclina în faţa oricărui judecător care spune „vinovat”, dar deocamdată nu i-a declarat nimeni vinovaţi”.

Băsescu a mai spus că nu crede că Bica, Georgescu şi Udrea au luat mită și că au fost oameni în care a crezut și pe care i-a girat.

„Nu mă tem de nimic. Nici n-are cine mă șantaja și nici cine să mă pună la colț. Eu am fost comandat de navă, mi-am apărat și ospătarii de navă când îi prindeau cu contrabandă, dar când e vorba de șeful DIICOT, ANI, cum să nu cred în ei? Am crezut în ei, i-am girat. (…) Nu pot să cred că doamna Bica sau Georgescu au luat șpagă, cum nu pot să cred că în birou la Elena Udrea a ajuns o geantă cu 900.000 de euro (…) Dorința mea e acum este să vorbesc cu doamna Bica. Dacă nu are restricții, o voi vizita acasă, dacă e de acord domnia ei și soțul”, a completat Traian Băsescu.

Alina Bica, fostul procuror şef DIICOT, a fost eliberată, marţi, din Penitenciarul Târgşor şi va fi plasată în arest la domiciliu. Fosta şefă DIICOT a fost aşteptată la ieşirea din închisoare de soţul ei, dar şi de avocata Laura Voicu.

„Nu a fost bine, dar am un singur mesaj. Aş dori doar să mulţumesc acelor puţini oameni care au avut şi nobleţea sufletească, şi profesionalismul necesar să îmi acorde prezumţia de nevinovăţie şi să nu vorbească tot soiul de lucruri necunoscute şi neadevărate la televizor. Pentru asta vreau să le mulţumesc. Mai departe, ne vedem în sala de judecată şi poate cineva o să mă audă şi pe mine. De vreme ce poţi să ieşi din puşcărie fără denunţuri şi să pleci capul când nu ai făcut lucruri, eu chiar am încredere în sistemul de justiţie. Eu am rămas plăcut surprinsă de ce am găsit aici, din perspectiva modului de organizare al penitenciarului, regulile care sunt înăuntru, profesionalismul oamenilor de aici. Acum nu doresc nimănui să vină să vadă că ceea ce spun e adevărat. Nu am ce să-mi reproşez. Sunt o femeie de succes în continuare”, a declarat Alina Bica, la ieşirea din penitenciar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT