BĂTĂLIA pentru succesiunea lui VICTOR PONTA. Cine ar putea fi viitorul premier şi următorul preşedinte al PSD

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Un eventual succes al lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale va lăsa libere două funcţii deosebit de importante, cele de prim-ministru şi de lider al PSD. Inevitabil, au apărut deja discuţii despre cine ar putea să le ocupe sau dacă ambele posturi vor fi ocupate de o singură persoană.
Adrian Ilie
05 aug. 2014, 06:28
BĂTĂLIA pentru succesiunea lui VICTOR PONTA. Cine ar putea fi viitorul premier şi următorul preşedinte al PSD

Deocamdată, Victor Ponta a stopat discuţiile din PSD legate de succesorii săi cu o ameninţare deschisă că-i va exclude pe cei ce se pregătesc să-i ia vreunul din posturi înainte ca succesul în alegerile prezidenţiale să fie o certitudine. Astfel că nu doar numele succesorilor săi sunt necunoscute, ci şi profilul de politician căutat pentru aceste funcţii.

Inevitabil au apărut întrebări precum: Viitorul premier va fi din PSD sau din alt partid din coaliţia de guvernământ? Dacă va fi social-democrat, acesta ar trebui să devină şi preşedinte al partidului sau cele două funcţii să fie separate? Care ar fi varianta cea mai convenabilă pentru Victor Ponta? La aceste întrebări au răspuns pentru RomaniaTV.net politologul Alexandru Radu şi sociologul Vasile Dâncu.

Nici unul dintre cei doi nu vede ca probabilă varianta ca PSD să cedeze unui alt partid postul de premier. „PSD se defineşte ca un partid politic mare, cel mai mare din România. Ideea unui premier din afara partidului este cvasiimposibil de acceptat”, crede Alexandru Radu.

Chiar dacă a fost vehiculat numele lui Călin Popescu Tăriceanu ca viitor premier, într-o variantă în care o formulă apropiată de USL ar fi încercată cu Partidul Liberal-Reformator, politologul crede că aceasta ar fi o concesie prea mare, în pofida faptului că miza ar fi foarte importantă, anume un sprijin al electoratului lui Tăriceanu pentru Ponta în turul II al alegerilor prezidenţiale şi de constituirea unei majorităţi parlamentare solide care să-l sprijine pe acesta după preluarea postului de preşedinte.

„Chiar şi în aceste condiţii, PSD nu va lăsa postul de premier. Vor fi şi alte soluţii, mai ales că negocierea cu Popescu Tăriceanu nu este una extrem de arzătoare”, a spus Radu, amintind că PSD poate face o majoritate solidă şi cu UDMR, liberalii lui Tăriceanu trebuind să se mulţumească cu funcţii mai puţin importante.

La fel de reticent este Vasile Dâncu. „Pentru asta se pun două condiţii care deocamdată nu sunt îndeplinite: în primul rând, Călin Popescu Tăriceanu nu are deocamdată un partid oficial constituit. În al doilea rând, va trebui să aibă o performanţă destul de bună la prezidenţiale. Chiar dacă există un electorat ce ar putea să-l voteze, este destul de greu cu un partid nou nouţ, fără structuri bine organizate”, a spus Dâncu.

Citeşte şi Victor Ponta, CANDIDAT OFICIAL pentru Cotroceni: Vreau să fiu preşedintele românilor, nu un nume pe un birou

Acesta vede mai probabilă varianta unui premier tehnocrat, dar cu legături strânse cu stânga. „Este un proiect fezabil. Nu cred că Victor Ponta s-a gândit la paraşutarea cuiva dintr-o zonă total diferită. Sunt simpatizanţi ai PSD sau intelectuali de stânga, specialişti în diverse domenii care fie au fost membri de partid, fie sunt apropiaţi de acesta (…) Cred că Victor Ponta va găsi înţelegere în partid pentru asta”, a spus Dâncu.

Pe de altă parte, sociologul a exclus posibilitatea ca viitorul premier să fie implicat activ în campania electorală pentru prezidenţial, într-o formulă de tandem. „Eu cred că mai întâi Ponta trebuie să prezinte electoratului un proiect de ţară. Apoi va alege din echipa sa pe cel care ştie el că are cele mai bune calităţi, bineînţeles după consultarea partidului pentru că va fi o decizie colectivă”, a spus Vasile Dâncu. „Ştiu mulţi tehnocraţi care ar putea să fie prim-miniştri, dar nu aş da nume pentru că desemnarea unuia va fi atributul lui Victor Ponta şi nici nu vreau ca din enumerare să uit pe cineva”, a adăugat sociologul.

O altă problemă spinoasă pentru PSD este dacă aceeaşi persoană ar trebui să preia atât funcţia de preşedinte al partidului, cât şi pe cea de prim-ministru.

ASPIRANŢI LA ŞEFIA PSD

Alexandru Radu crede că, în această chestiune, interesele lui Victor Ponta şi cele ale „granzilor” din partid sunt divergente.

De la Adrian Năstase, funcţiile au tins să fie deţinute de acelaşi titular. Există deja o tradiţie a cumulului funcţiilor şi este concurentă cu tradiţia europeană. Problema succesiunii în PSD este una complicată. Victor Ponta are nevoie de o succesiune loială în PSD pentru că are nevoie de un sprijin al partidului în Parlament. În opinia mea, Ponta este interesat de existenţa a doi titulari ca nici unul dintre ei să nu aibă prea multă putere de decizie, dar în partid există interesul ca cele două funcţii să rămână unite„, a spus politologul.

Radu estimează că Liviu Dragnea este departe de a fi sigur de funcţia de preşedinte al PSD.

Citeşte şi Victor Ponta: Sunt pregătit pentru 5 sau 10 ani la Cotroceni. Gata cu TRANZIŢIA şi generaţiile SACRIFICATE

„La postul de preşedinte al partidului funcţia ar putea fi preluată nu, cum ar fi logic, de preşedintele executiv, ci de o persoană precum Valeriu Zgonea. Dragnea oricum va asigura interimatul funcţiei până la un nou Congres, dar el este deja implicat şi în conducerea partidului ca preşedinte executiv şi în Guvern”, a spus Alexandru Radu. Acesta a adăugat că Ponta a dovedit până acum că a reuşit să-şi impună deciziile în partid, motiv pentru care este probabil să reuşească să impună şi o divizare a atribuţiilor pe care acum le deţine singur.

Nici Vasile Dâncu nu exclude o divizare a succesiunii care s-ar putea dovedi eficientă, dacă viitorul preşedinte al partidului va avea o relaţie bună cu premierul guvernului PSD.

„Cred că ar putea funcţiona. Contează oamenii şi eficienţa lor, modul în care ar putea să colaboreze. În acest caz funcţionarea tandemului premier-preşedintele PSD ar fi la fel de importantă precum funcţionarea tandemului preşedintele României-premier. Victor Ponta a generat o echipă destul de unitară, fără prea mari conflicte„, a spus Dâncu.

Printre cei pomeniţi în mass-media că ar putea prelua funcţiile lui Ponta sunt Liviu Dragnea şi Dan Şova, existând chiar informaţii, neconfirmate, că relaţia dintre cei este destul de tensionată tocmai din acest motiv. Problema pare să fi fost suficient de serioasă încât Victor Ponta să lanseze un avertisment că cei care se vor ocupa de împărţirea funcţiilor în timpul campaniei electorală vor fi excluşi din partid.

Liviu Dragnea a negat că ar fi într-o competiţie internă cu Dan Şova, însă speculaţiile au fost generate de retragerea lui Şova din postul de ministru al Transporturilor în cel de purtător de cuvânt al PSD pentru a se ocupa exclusiv de campania electorală. Un alt nume vehiculat a fost cel al lui Ioan Rus, readus în Guvern de Ponta taman în locul lui Dan Şova.

Deşi este numărul 2 în PSD, perspectivele lui Liviu Dragnea de a deveni urmaşul lui Ponta sunt destul de sumbre, în condiţiile în care este deja trimis în judecată în dosarul „Referendumul”, iar alţi lideri importanţi ai social-democraţilor par să nu agreeze nici ca vicepremierul să capete mai multă influenţă decât are în momentul de faţă. Astfel, Ilie Sârbu a declarat viitorul preşedinte al PSD ar trebui să fie tânăr şi să nu aibă probleme cu justiţia. Liviu Dragnea nu îndeplineşte nici una dintre aceste condiţii.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Și-a înșelat soția, iar acum are parte de un nou eșec. Ce se întâmplă în viața celebrului milionar
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit o celebră prezentatoare TV și actriță. Soțul ei a anunțat decesul printr-un mesaj emoționant
Playtech.ro
Turcia a mărit drastic amenzile rutiere în 2026. Ce trebuie să știe românii care merg cu mașina
Adevarul
Noi dezvăluiri despre viața ascunsă a cuplului Macron. Brigitte Macron, „foarte geloasă“ pe femeile „prădătoare” din jurul președintelui
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea Micu, o tânără interpretă de muzică populară, s-a stins din viață la doar 17 ani. Artistei i s-a făcut rău înainte de un spectacol: ,,Andreea noastră nu mai cântă”
iamsport.ro
A rostit numele antrenorului care ar urma să îl înlocuiască pe Baciu la FCSB: ”El va sta doar la baraj”
MediaFlux
O mai ții minte pe Mariana Buică, femeia care cântărea 240 de kilograme la 25 de ani? Cum arată astăzi, după ce a slăbit
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi