Bercea Mondial, CRIZĂ de ASTM la Curtea de Apel Piteşti. Medicii au intervenit imediat

Bercea Mondial a suferit o criză de astm la Curtea de Apel Piteşti şi a fost nevoie de intervenţia medicilor. Bercea a contestat arestarea preventivă, dar pentru că avocatul nu a venit, instanţa va stabili o altă zi în care i se va analiza solicitarea, informează România TV.
Filip Stan
17 nov. 2014, 16:17
Bercea Mondial, CRIZĂ de ASTM la Curtea de Apel Piteşti. Medicii au intervenit imediat

Bercea Mondial a fost chemat la Curtea de Apel Piteşti, acolo unde a depus o contestaţie la măsura arestului preventiv în dosarul în care este acuzat de şpagă, alături de fiica sa, Izaura. De această dată însă, când a coborât din duba poliţiei, Bercea nu a vrut să declare nimic.

În faţa magistraţilor, Bercea Mondial a început să se simtă rău. A avut o criză de astm, iar o ambulanţă a venit la Curtea de Apel pentru a-i acorda îngrijiri.

La Curtea de Apel Piteşti a ajuns şi Izaura, împreună cu bebeluşul. Anchetatorii au stabilit că ea şi Bercea Mondial au dat 300 de euro unui angajat al penitenciaruilui Colibaşi ca acesta să-i ducă lui Bercea un telefon în celulă.

Citeşte şi Tribunalul Argeş a menţinut măsurile preventive luate faţă de Sandu Anghel şi fiica sa, Izaura

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Meme Stoica, anunț despre transferul noului atacant la FCSB: „E chestiune de zile”. Exclusiv
Capital.ro
Adrian Negrescu: România a trecut testul Fitch, dar urmează evaluarea Moody’s peste câteva zile
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România