Berceanu: Băsescu e comandant, a condus ceva. Alţii n-au condus nici măcar musafirii până la lift

Radu Berceanu consideră că Traian Băsescu va fi regretat după ce îşi va încheia mandatul de preşedinte al Republicii. Fostul ministru al Transporturilor îl cataloghează pe şeful statului drept un "comandant, un om care a condus ceva", spre deosebire de alţii care "nu au condus nici măcar musafirii până la lift".
Romania TV
05 dec. 2012, 15:26
Berceanu: Băsescu e comandant, a condus ceva. Alţii n-au condus nici măcar musafirii până la lift

„Nu cred că preşedintele va fi suspendat a treia oară. Dacă acea majoritate rezultată în urma alegerilor va avea prim-ministru nu va avea de ce să-l suspende. Nu se întrezăreşte o suspendare a preşedintelui. Băsescu e un comandant foarte bun de vapor şi va fi regretat pentru că spre deosebire de alţii a condus ceva. Alţii nu au condus nici măcar musafirii până la lift”, a precizat, miercuri,  la România TV, Radu Berceanu.

Senatorul Radu Berceanu  afirmase anterior că preşedintele Traian Băsescu nu va ţine seama de ameninţarea suspendării în cadrul consultărilor pentru desemnarea viitorului prim-ministru

„Traian Băsescu nu e genul cu miştouri. Îţi trage câte un cot la ficaţi de te îndoaie, aşa. E un căpitan de vapor. Punct! Iar dacă crede cineva că lui Traian Băsescu o să-i fie frică se înşală total. Frica nu există la Traian Băsescu”, a declarat Berceanu.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Legenda gimnasticii a fost la un pas de moarte. Dezvăluiri cutremurătoare
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 9 iunie. Benzina și motorina s-au ieftinit în marile orașe din România. Cât plătesc șoferii la pompă
Playtech.ro
Cum verifici dacă un hotel există cu adevărat înainte să plătești avansul. Pașii care te pot feri de o înșelătorie
Adevarul
Scandalul ROBOR. Pot românii să își recupereze banii din rate? Ce spun experții
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Banciu a numit naționalele uriașe care ”vor dezamăgi total” la Mondial: ”Zero barat!”
MediaFlux
Hidroelectrica anunță schimbare la facturi. Vizează doar anumiți clienți, în funcție de data din contract
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți