Bernie Madoff, autorul celei mai mari scheme Ponzi din istorie, a murit în închisoare. Frauda sa a fost de 65 miliarde dolari

Bernard Madoff a decedat miercuri în închisoare, la penitenciarul din North Carolina în care ispăşea o pedeapsă de 150 de ani de închsoare, potrivit presei americane.
Daniel Spătaru
14 apr. 2021, 19:15
Bernie Madoff, autorul celei mai mari scheme Ponzi din istorie, a murit în închisoare. Frauda sa a fost de 65 miliarde dolari

Bernie Madoff, în vârstă de 82 de ani, a fost autorul celei mai mari escrocherii financiare din istorie, în valoare de zeci de miliarde de dolari. Frauda piramidală ”Ponzi” pusă la punct de această figură a lumii financiare newyorkeze, dezvăluită în decembrie 2008, consta în plătirea sau rambursarea unor clienţi mai vechi din fonduri depuse de către clienţi noi.

În luna iunie a anului trecut, judecătorul Denny Chin, care i-a respins cererea de eliberare condiţionată, scria în motivare: „Când l-am condamnat pe dl Madoff în 2009, intenţia mea precisă a fost ca el să-şi petreacă restul zilelor în închisoare. Avocaţii săi au cerut atunci o pedeapsă de 12 până la 15 sau 20 de ani, tocmai în speranţa că dl Madoff va trăi să vadă lumina zilei.

Nu am fost convins; nu credeam că dl Madoff merita acea speranţă. Nimic nu s-a întâmplat în cei 11 ani scurşi de atunci care să-mi schimbe părerea. Chiar dacă situaţia sa medicală actuală este extrem de nefericită, eliberarea din motive umanitare nu îi este acordată”.

Citeşte şi Bernie Madoff cere să fie eliberat din închisoare, fiind pe moarte! A primit 150 de ani pentru cea mai mare fraudă din istorie

Judecătorul Chin l-a condamnat pe Bernie Madoff la 150 de ani de detenţie pentru o fraudă fără precedent de 65 miliarde de dolari care a escrocat mii de investitori, a distrus vieţi şi a golit fonduri de pensii.

Bernie Madoff se afla într-o închisoare din Butner, Carolina de Nord, potrivit CNN. În cererea de eliberare din vara anului trecut, el scria că suferă de cancer la rinichi în fază terminală şi că mai are mai puţin de 18 luni de trăit, solicitându-i judecătorului să-i permită să-şi petreacă ultimele zile în casa unui prieten.

Citeşte şi Români implicaţi în cea mai mare fraudă din istoria Marii Britanii. Miliarde din ajutoarele pentru Covid au fost deturnate

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT