Biletele la concertul Lady Gaga din Bucureşti se pun vineri în vânzare

Biletele pentru concertul pe care Lady Gaga îl va susţine în luna august pe Arena Naţională se vor pune în vânzare începând de vineri, la preţuri cuprinse între 150 şi 475 lei.
Romania TV
26 apr. 2012, 11:51
Biletele la concertul Lady Gaga din Bucureşti se pun vineri în vânzare

Potrivit unui comunicat Emagic transmis joi AGERPRES, fanii artistei vor putea achiziţiona biletele online, de pe www.myticket.ro şi din reţeaua Diverta.

Tichetele din categoria Gazon A (cele mai apropiate de scenă, în picioare) vor avea preţul de 345 lei iar de la categoria B – 150 lei. Tichetele cu locuri pe scaune vor putea fi achiziţionate la preţurile de 185, 245, 275, 315, 325 şi 475 lei, potrivit Agerpres.

Conform organizatorilor, va exista şi un număr limitat de bilete în tribuna oficială – locuri premium, cu fotolii de piele – la preţul de 695 lei.

Show-ul de la Bucureşti face parte din turneul „The Born This Way Ball”, care va începe vineri în Coreea de Sud.

Concertul din România este cel de-al doilea show al artistei confirmat în turneul său european, după cel din Bulgaria, acestea fiind de altfel singurele ţări din sud-estul Europei incluse în turneul „The Born This Way Ball”.

„Reacţiile de după confirmarea evenimentului au fost extrem de bune, prin urmare ne aşteptăm la un număr impresionant de comenzi încă din primele zile, atât din România, cât şi de peste hotare. Ne bucurăm că show-ul Lady Gaga va fi primul concert susţinut de un artist internaţional din istoria noului stadion – este vorba despre cel mai titrat artist al momentului, un număr impresionant de show-uri anunţate în acest turneu fiind declarate sold-out în mai puţin de o jumătate de oră de la punerea în vânzare a biletelor”, a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic, în comunicatul citat.

Potrivit acesteia, cum România este singura ţară din regiune care va găzdui concertul Lady Gaga pe un stadion nou, construit la standarde internaţionale şi inaugurat printr-o finală de cupa UEFA, mai mult ca sigur că evenimentul de la Bucureşti va deveni un punct de atracţie extrem de interesant pentru turiştii din afara ţării.

„Mai mult decât atât, magnitudinea producţiei ‘The Born This Way Ball’ a permis poziţionarea scenei astfel încât toate locurile din stadion – inclusiv cele din peluză şi inelele superioare – vor avea o vizibilitate foarte bună, prin urmare toţi fanii artistei se vor bucura de o experienţă de neuitat”, a mai menţionat Laura Coroianu.

„The Born This Way Ball” este cel de-al treilea turneu din cariera artistei şi primul programat după „The Monster Ball”, ce s-a desfăşurat în perioada 2009-2011 şi care a stabilit noi recorduri de audienţă, aproape 2,5 milioane de spectatori în 201 de show-uri. Lady Gaga a pregătit pentru fanii săi un nou concept, o nouă scenă şi o nouă producţie.

În acest nou turneu, Lady Gaga va interpreta atât hiturile de pe cel mai recent album, „Born This Way”, cât şi piese de pe albumele „The Fame” şi „The Fame Monster”. Concertele din Europa vor fi deschise de trupa The Darkness, reunită recent, şi de Lady Starlight.

În anul 2011, Lady Gaga a fost declarată de revista Forbes drept cea mai puternică femeie din lume, fiind inclusă totodată şi pe lista celor mai influenţi oameni, clasament realizat de Time Magazine. Cu peste 2,2 miliarde de vizualizări pe YouTube, Lady Gaga este cel mai căutat artist în mediul online, deţinând în prezent şi cel mai mare număr de fani pe Facebook, aproape 50 de milioane, precum şi titlul de „cea mai urmărită personalitate” pe Twitter, cu cei peste 22 de milioane de followers.

Spectacolul de la Bucureşti este organizat de Emagic şi susţinut de Volksbank.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Gigi Becali a vorbit despre ruptura dintre căpitanul Tănase și Marius Baciu. „Mă interesez și o să intervin”. Exclusiv
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România