„Black Friday alimentar” românesc. Magazinele au scumpit produsele de bază înainte de ieftinirea obligatorie de la 1 august

Mai sunt mai puţin de două săptămâni până intrarea în vigoarea alegii a Ordonanței privind limitarea adaosului comercial. Iată lista alimentelor care se vor ieftini semnificativ începând cu 01 august.
Filip Stan
22 iul. 2023, 08:21
Cum au evoluat prețurile în ultima perioadă. Alimentele obișnuite care au intrar la categoria de lux

Legea privind limitarea adaosului comercial intră în vigoare pe 1 august în toate magazinele. Începând cu această dată, se vor aplica măsurile care ar trebui să ducă la o scădere a prețurilor la raft la alimentele de bază. Mai exact, este vorba de 14 produse de bază.

Astfel, pentru pâine, lapte, ouă, făină sau ulei, carne de porc şi de pui, distribuitorii nu vor putea să își pună un adaos mai mare de 5 procente, în timp ce procesatorii şi retailerii nu pot depăși 20% la adaosul comercial.

Concediu „fără număr” pentru o categorie de bugetari. Se acordă 38 de zile libere pe an, în afara celor 15 sărbători legale

Perioada pentru care sunt aplicate aceste măsuri este de trei luni, timp în care va fi evaluat impactul măsurii.

Partidele aflate la guvernare se așteaptă ca prețurile să scadă semnificativ în toate magazinele. Surse politice spun că premierul Ciolacu își dorește ca după cele trei luni de valabilitate a ordonanței, măcar o parte dintre măsuri să fie păstrate, dar pe baza unui acord cu distribuitorii, procesatorii şi retailerii, nu printr-o nouă ordonanță.

Lista alimentelor care se vor ieftini de la 01 august în toate magazinele:

– pâine albă simplă 300 – 500 gr.

– lapte de vacă proaspăt 1.5% grăsime 1l

– brânză telemea de vacă vrac

– iaurt simplu lapte de vacă, grăsime 3.5%, max. 200 gr.

– făină albă de grâu „000” 1 kg

– zahăr alb tos 1 kg

– mălai 1 kg

– ouă găină calibru M 10 buc

– ulei floarea soarelui 1l

– carne proaspătă pui

– carne proaspătă de porc

– cartofi proaspeți albi

– legume proaspete vrac: roșii, castraveți, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei capia

– fructe proaspete vrac: mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă

* Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi pui, varianta standard

** Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc

*** Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei kapia.

**** Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă.

ANAF, Consiliul Concurenței și ANPC vor verifica respectarea acestor măsuri. Amenzile vor fi cuprinse între 100.000 și 2.000.000 lei. OUG se aplică din prima clipă, dar au la dispoziție 30 de zile să își refacă contractele.

 

„Marea ieftineală” de la 1 august aduce şi scumpiri. Cât vor costa pâinea, laptele şi carnea după plafonarea TVA: „E ca un Black Friday românesc”

Clienţii au observat că în toate magazinele preţurile alimentelor de bază s-au mărit înainte de ieftinirea negociată de cabinetul Ciolacu. De exemplu, un litru de ulei care la începutul lunii costa 6 lei, acum se apropie de 7. Şi nu e singurul produs cu preţul puţin mai mare.

„Văd că s-au scumpit. Tot s-a scumpit deja. Nu s-a ieftinit”, spune un client, potrivit Observator, iar Dragoş Frumosu, sindicat industria alimentară, confirmă parţial: „În general cred că la produsele lactate, ceva la carne, pentru că la legume şi fructe este greu să crească ţinând cont că explodează piaţa noastră astăzi”

Micii din Obor, magnet pentru turiști! Doi americani au venit special în România să sacrifice celebrii mititei. Reţeta secretă care atrage clienţii

„Telemeaua pe care o avem, la 37,8 lei, va fi ieftinită la 36 de lei. La mălai şi făină avem adaos mic. Ceea ce înseamnă că scăderea va fi foarte mică, în jur de 40-50 de bani maxim”, spune Ştefania Grama, proprietar băcănie.

„Preţurile au început să crească speculativ înainte de momentul intrării în vigoare a ordonanţei, adică 1 august. Ca să aibă de unde să scadă, fără să fie afectate şi câştiurile retalerilor. E ca Black Friday românesc, în care preţurile se umflă înaintea evenimentului, ca apoi să fie reduse fără un efect real pentru buzunarul clienţilor”, spune Adrian Negrescu, analist economic.

Ordonanţa de plafonare a adaosului comercial intră în vigoare de la 1 august. Alimentele de bază, cum ar fi pâinea, laptele, carnea, fructele şi legumele se vor ieftini. Specialiştii spun că reducerile nu vor fi mari, ci de cel mult 10%. Asta înseamnă zeci de bani sau câţiva lei, în cel mai bun caz. Pe de altă parte, trebuie să ne aşteptăm şi la scumpiri. Marile magazine vor vrea să recupereze pierderea. Aşa că detergenţii, săpunul, pastă de dinţi sau produsele pentru curăţenie, de exemplu, vor avea preţuri mai mari. Concluzia: ce câştigăm pe-o parte, pierdem pe cealaltă. Aşa că un coş de cumpărături făcute după 1 august ne va costa la fel ca de obicei, dacă nu mai mult. Un mare lanţ de magazine a redus deja unele preţuri fără să mai aştepte data stabilită de guvern.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Care este planul de transferuri al Universității Craiova pentru Liga Campionilor și un nou titlu! Dezvăluirea acționarului principal: „Avem 4 ținte pregătite!”
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. A murit o iubită interpretă. A făcut AVC chiar înainte de a urca pe scenă
Playtech.ro
Ce acte trebuie actualizate după schimbarea buletinului în 2026. Greșeala care îi poate costa șoferi peste 1.600 de lei
Adevarul
O sursă inepuizabilă de energie pentru economia lumii. Dispozitivul uriaș care ar putea deschide noi oportunități de producere a curentului electric
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Explozie dramatică într-un tren de navetiști. Autoritățile au confirmat 29 de decese și 100 de persoane rănite
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi