BLACKOUT Peste 2,3 milioane de oameni au rămas fără curent electric în Mexic. Cel mai cunoscut oraș turistic a fost puternic afectat

Sud-estul Mexicului a fost vineri afectat de un blackout total, lăsând aproximativ 2,3 milioane de persoane fără curent electric și provocând haos în circulația rutieră, în special în orașul turistic Cancun. Incidentul a avut loc pe o linie de interconectare între mai multe rețele, iar efectele au fost resimțite pe scară largă în statele Yucatán, Campeche și Quintana Roo.
George Russo
27 sept. 2025, 13:33
BLACKOUT Peste 2,3 milioane de oameni au rămas fără curent electric în Mexic. Cel mai cunoscut oraș turistic a fost puternic afectat

Circulația rutieră a fost grav perturbată, semafoarele încetând să mai funcționeze, iar magazinele care nu aveau generatoare nu au putut continua activitatea. În plus, serviciul telefonic a fost întrerupt timp de peste două ore în anumite cartiere din Cancun, oraș vizitat anual de milioane de turiști.

„Au fost afectați 2,3 milioane de utilizatori”, a explicat presei Hector Lopez, directorul de operațiuni la Comisia federale de electricitate (CFE), compania națională de electricitate.

La patru ore după incident, serviciul electric a fost restabilit parțial, la aproximativ 50% în zonele afectate, potrivit autorităților. În ciuda situației critice, rețeaua de distribuție a apei și spitalele nu au fost afectate, a precizat Lopez.

Citește și: O rusoaică plânge în hohote după ce n-a primit viză Schengen. ”Nu este vina mea că prostul de Putin a atacat Ucraina!”

Corespondentul AFP la Cancun a raportat că doar magazinele dotate cu generatoare au continuat să funcționeze în timpul penei de curent, iar traficul rutier a rămas haotic până la restabilirea parțială a serviciului electric. Autoritățile continuă monitorizarea situației și lucrează pentru a readuce alimentarea cu energie la nivel normal cât mai curând posibil.

Citește și: AUR-iștii din Republica Moldova îi dau peste nas lui Simion și spun că nu ies din cursa electorală. ”Nu suntem o filială a AUR România”