Blaga: Aproape sigur PDL va avea candidat în colegiul lui Dan Voiculescu

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că "aproape sigur" PDL va avea un candidat în alegerile parţiale din Bucureşti, care vor avea loc în urma demisiei din Parlament a lui Dan Voiculescu şi a opinat că Voiculescu "fuge de justiţie".
Romania TV
28 ian. 2013, 20:19
Blaga: Aproape sigur PDL va avea candidat în colegiul lui Dan Voiculescu

Blaga a fost întrebat dacă PDL va avea un candidat separat de foştii săi parteneri din ARD, având în vedere că deja Forţa Civică l-a anunţat ca şi candidat pe Iulian Crăciun, iar Noua Republică pe Mihail Neamţu.

„Probabil că cele două candidaturi s-au anunţat în ultimele două ore, timp în care noi eram în discuţii (cu delegaţia FMI – n.r.). Înseamnă că dânşii deja candidează separat, Forţa Civică va candida separat de Noua Republică. Asta înseamnă că aproape sigur vom avea un candidat. Va trebui să discut cu domnul Videanu în seara asta şi sigur vom avea un candidat”, a precizat Blaga, într-o conferinţă de presă.

El a comentat şi demisia lui Dan Voiculescu din Parlament, arătând că „Voiculescu face invers decât declară, adică fuge de justiţie”.

„De ce s-a ajuns aici? Cred că lucrurile sunt clare: una vorbim şi alta facem. Îmi pare rău s-o spun, dar domnul Voiculescu face invers decât declară, adică fuge de justiţie. Că despre asta este vorba. Renunţi la imunitate, extraordinar! A mai făcut-o în iunie. Problema este cu totul alta: dosarul este la Înalta Curte, termen peste vreo 3, 4 zile şi drept urmare trebuie luat dosarul înapoi de la Înalta Curte şi dus la tribunal. Alte luni, alte termene şi aşa mai departe. Despre asta este vorba”, a susţinut Vasile Blaga.

El a apreciat că este o bătaie de joc şi faţă de electorat, fără a mai pune la socoteală grija faţă de banii publici, pentru că „toate alegerile costă”.

Liderul FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat luni că formaţiunea pe care o conduce îl va susţine pe Iulian Crăciun la alegerile parţiale din Bucureşti. „Sperăm ca el (Iulian Crăciun – n.r.) să poată fi asumat şi de celelalte forţe din dreapta”, a mai spus Ungureanu.

Mihail Neamţu, preşedintele Noua Republică, a anunţat, pe Facebook, că doreşte să candideze ca independent la alegerile parţiale care vor fi organizate în colegiul senatorial 8 din Bucureşti, în urma demisiei lui Dan Voiculescu.

Senatorul Dan Voiculescu a anunţat, luni, în plenul Senatului, că demisionează din funcţie, la mai puţin de o săptămână după ce depusese jurământul ca senator. El şi-a motivat gestul prin faptul că în ultima perioadă au existat „speculaţii” cu privire la faptul că imunitatea parlamentară pe care o presupune statutul de senator ar împiedica „actul de justiţie” în cazul dosarului său.

Procesul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care este inculpat senatorul Dan Voiculescu, va fi reluat în 31 ianuarie de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a admis cererea procurorilor anticorupţie de urgentare a judecării cazului.

Demisia sa determină mutarea procesului său de la instanţa supremă, competentă să judece parlamentari, la Tribunalul Bucureşti. Voiculescu a recurs la un gest similar la finalul legislaturii trecute.

Senatorul Dan Voiculescu a depus, în 22 ianuarie, jurământul de credinţă.

Dan Voiculescu a câştigat în urma alegerilor din 9 decembrie 2012 un mandat de senator în Colegiul 8 din circumscripţia 42 Bucureşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT