Blaga, despre cererea de suspendare a preşedintelui: Ne vom corela acţiunile cu cele ale lui Băsescu

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că democrat-liberalii nu au discutat cu preşedintele Traian Băsescu, menţionând însă că "în funcţie de paşii care vor urma", democrat-liberalii îşi vor corela acţiunile cu cele ale şefului statului, relatează Mediafax.
Romania TV
04 iul. 2012, 11:09
Blaga, despre cererea de suspendare a preşedintelui: Ne vom corela acţiunile cu cele ale lui Băsescu

„Trebuie să spun de la început cât se poate de clar: problemele cu care ne confruntăm în această dimineaţă nu sunt nici funcţiile, nici fotoliile, nici persoanele şi nici partidele. Aici este vorba despre legea şi democraţia din România. PDL nu acceptă acţiunile fără precedent oficializate în ultimele câteva zile”, a afirmat Vasile Blaga, într-o conferinţă de presă.

El a spus că democrat-liberalii nu vor face niciodată alături de USL pasul spre „suprimarea democraţiei în România”.

„Ne aflăm în faţa unui atac premeditat şi concentrat asupra instituţiilor statului de drept şi a valorilor democratice. Acţiunile din ultimele câteva zile au început cu preluarea de către Guvern a Monitorului Oficial. În acest fel Guvernul poate manipula publicarea sau nepublicarea în Monitorul Oficial. Exemplu clar de manipulare se află azi sub ochii noştri. Deciziile de înlăturare din funcţie a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului nu au fost publicate nici până în acest moment în Monitorul Oficial, deşi ele se află pe masa noii directoare a Monitorului, dar le ţine şi nu le publică”, a susţinut Blaga.

Blaga a fost întrebat şi dacă a vorbit cu Traian Băsescu despre acţiunile USL.

„Nu am discutat lucrurile astea, dar desigur, în funcţie de paşii care vor urma, ne vom corela acţiunile, asta este un lucru clar”, a răspuns Vasile Blaga fără a da alte detalii.

Întrebat care este vina PDL pentru că s-a ajuns în actuala situaţie în care democrat-liberalii critică demersurile USL, Vasile Blaga a zis că: „Nu i se poate imputa nimic PDL”.

„Nu i se poate imputa nimic PDL-ului, nu noi subminăm statul de drept, nu noi suntem cei care vreodată am pus sub semnul întrebării vreo decizie a Curţii Constituţionale”, a adăugat Blaga.

„USL vrea să pună la punct un stat în care sunt deasupra legii şi Constituţiei. Asta pentru că se simt bine doar în afara legii”, a mai spus Blaga.

Blaga a făcut aceste declaraţii cu puţină vreme înainte ca USL să anunţe oficial că a început procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

USL a depus miercuri cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit România TV, joi va fi citită în Parlament cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, iar vineri se va da votul asupra cererii. USL vrea să organizeze referendumul pentru demiterea preşedintelui în cel mult două săptămâni.

După dezbaterea cererii de suspendare, documentul va fi trimis la Curtea Constituţională, cu solicitarea ca aceasta să dea aviz în 24 de ore, astfel ca vineri plenul reunit să poată vota cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui.

Constituţia României permite Parlamentului să suspende preşedintele în cazul în care constată „săvârşirea unor fapte grave ce încalcă prevederile Constituţiei”. După ce se consultă cu judecătorii de la Curtea Constituţională, deputaţii şi senatorii pot obţine suspendarea preşedintelui prin votul majorităţii, în şedinţă comună. Apoi trebuie să îl informeze pe preşedinte, care are dreptul de a solicita explicaţii de la Parlament.

Dacă propunerea trece, în maximum 30 de zile se organizează un referendum în care populaţia este întrebată dacă este de acord sau nu cu demiterea Preşedintelui.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Va investi Rinat Ahmetov o jumătate de miliard de euro în România? Planul patronului de la Șahtior
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Greșeala care blochează dosarul de pensie. Documentul lipsă poate întârzia plata cu luni de zile
Adevarul
Miza de 60 de miliarde de euro: România înfruntă Germania și Franța pentru noul buget UE. Ce șanse avem
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A crezut că i-a venit sfârșitul după ce Gigi Becali l-a dus la Fane Spoitoru acasă: ”Am înghețat! Erau toți dezbrăcați și tatuați”
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?