Blaga: PDL nu susţine sub nicio formă întărirea imunităţii parlamentare

PDL va exprima un punct de vedere comun al grupurilor sale parlamentare cu privire la proiectul de modificare a statutului deputaţilor şi senatorilor afirmă liderul democrat-liberali Vasile Blaga, potrivit căruia partidul nu susţine o procedură care să ducă la întărirea imunităţii parlamentare.
Romania TV
21 ian. 2013, 09:51
Blaga: PDL nu susţine sub nicio formă întărirea imunităţii parlamentare

Blaga a declarat că acest punct de vedere comun urmează să fie făcut public după întâlnirea democrat-liberalilor de luni, la ora 16.00, la Parlament, potrivit agerpres.ro.

„Opinia noastră rămâne neschimbată. Am reunit, de altfel, pentru ora 16,00, grupurile noastre parlamentare pentru a avea o poziţie comună. Am şi discutat şi cu liderul deputaţilor, domnul Stănişoară (Mihai Stănişoară -n.r.), să vedem dacă USL îşi mai menţine observaţiile, modificările la statut. De fapt, nici nu ştiu dacă întregul USL pentru că poziţia PNL e alta, bate în retragere prin declaraţiile domnului Antonescu. Deci, noi nu dorim sub nicio formă întărirea imunităţii parlamentare, dimpotrivă. Repet, însă, vom avea o poziţie politică şi juridică după reunirea grupurilor noastre parlamentare de la ora 16,00”, a precizat Blaga, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România