Blue Air lansează noi rute, din Bucureşti, Iaşi şi Bacău. Se deschid opt destinaţii, din şapte ţări

Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, a anunţat că lansează opt noi rute de zbor de pe aeroporturile din Bucureşti, Iaşi şi Bacău.
Iulian Tudor
09 ian. 2020, 12:41
Blue Air lansează noi rute, din Bucureşti, Iaşi şi Bacău. Se deschid opt destinaţii, din şapte ţări

Din Bucureşti, în data de 15 iunie va fi inaugurată ruta către Munchen, cu patru zboruri pe săptămână, iar în 16 iunie va decola prima aeronavă Blue Air din Iaşi către Verona. Săptămânal vor fi operate câte trei zboruri către această nouă destinaţie.

Totodată, Blue Air lansează şase noi rute de pe aeroportul din Bacău: Atena, Birmingham, Copenhaga, Larnaca, Oslo şi Stuttgart. Aceste rute se adaugă celorlalte nouă operate în prezent de pe Aeroportul International George Enescu. Astfel, începând cu 15 iunie 2020, pasagerii din Bacău vor călători cu Blue Air către 15 destinaţii diferite, ce pot fi rezervate chiar de acum pe site-ul companiei.

„Preţul biletelor către noile destinaţii porneşte de la 19,99 euro, iar prin programul de abonamente anuale Blue Benefits, pasagerii şi partenerii lor de călătorie beneficiază de reduceri semnificative la biletele de avion şi la bagajele de cală. Odată cu lansarea noilor rute din Bacău, cu o frecvenţă de două ori pe săptămână, vom aloca cea de-a treia aeronavă pe această bază”, a declarat Carsten Schaeffer, Director Comercial Blue Air.

Din Bacău, Blue Air zboară spre destinaţiile: Atena, Bruxelles, Birmingham, Bologna, Copenhaga, Dublin, Larnaca, Liverpool, Londra, Madrid, Milano, Oslo, Roma, Stuttgart şi Torino.

„Diversificarea destinaţiilor reprezintă o prioritate permanentă pentru administraţia Aeroportului Internaţional Geoge Enescu Bacău. Investiţiile în infrastructura aeroportuară, deja finalizate, coroborate cu refacerea şi modernizarea pistei de rulare la standarde moderne, crează premisele unei dezvoltări continue. Aeroportul Bacău mai are un avantaj important prin faptul că este poziţionat în mijlocul regiunii Moldova. Astfel, anticipăm, după finalizarea lucrărilor la pistă, o dinamică pozitivă în ceea ce priveşte numărul de destinaţii şi pasageri”, spune Oana Daniela Chelaru, preşedinte executiv al Aeroportului Internaţional George Enescu, Bacău.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi şi are peste 1.000 de angajaţi.

Compania operează avioane tip Boeing 737 şi are în derulare un program amplu de înnoire a flotei.

În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Tajine de pui cu lămâie şi măsline. Rețeta lui Chef Horia Manea de la Meniu de vedetă
Fanatik.ro
Ce șanse mai are, de fapt, FCSB să prindă top 6. Asta trebuie să facă echipa lui Gigi Becali ca să intre în play off. Universitatea Craiova și Dinamo, primele echipe calificate matematic
Capital.ro
Lege pentru proprietarii de la bloc. Când trebuie să achiți lucrarea în imobil, chiar dacă nu s-a decis în Adunarea Generală
Playtech.ro
Temperaturi neobișnuite în România după ninsori și frig. Cum va fi vremea până la 1 martie
Adevarul
Noua ordine europeană dă frisoane la Paris și Londra. „Istoria are experiențele a două războaie mondiale devastatoare”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
De ce nu este bine să te speli pe cap în MARȚEA ALBĂ. Tradiții și superstiții în Săptămâna Albă 2026
iamsport.ro
Ce s-a ales de cunoscutul milionar român care și-a amenițat angajatul că ”îl bate și îl duce în pădure”. A avut probleme cu legea: ”E un om normal acum”
MediaFlux
Se anunță reguli noi la RCA! Asigurare de trei ori mai scumpă pentru anumiți șoferi
stirilekanald.ro
VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat