Boala misterioasă a copiilor de refugiaţi a pătruns în Europa. Medicii suedezi sunt depăşiţi de situaţie

„Sindromul renunțării”, așa cum a fost numită afecțiunea prima dată de către medicul Bryan Lask, în 1991, boala îi face pe copii să se retragă complet în lumea lor, asemenea celor care suferă de autism, să refuze să vorbească, să meargă, să mănânce sau chiar să deschidă ochii.

Primele simptome ale instalării bolii sunt asemănătoare cu cele ale unei viroze gripale: copilul începe să aibă dureri inexplicabile, apoi avansează încet, iar cei mici suferă de depresie, nu vor să se mai dea jos din pat, să mănânce, să bea apă, devin agresivi când sunt supuși tratamentelor și refuză orice formă de ajutor. Mai îngrijorător este faptul că această afecțiune le pune viața în pericol celor mici, întrucât cauzele ei sunt încă necunoscute și nu există un tratament concret care să fi dat rezultate.

Jurnaliștii de la BBC descriu cazul lui Sophie, o fetiță de 9 ani, care este țintuită în scaunul cu rotile. Când tatăl ei o ia în brațe, copila pare lipsită de viață. Poartă scutece, este slabă, are părul fin și este hrănită pe nas, cu ajutorul unui tub, de mai bine de 20 de luni.

Sophie și familia ei provin din fosta Uniune Sovietică, dar au ajuns în Suedia în decembrie 2015, unde au cerut azil, în calitate de refugiați, după ce ani de zile au fost terorizați de mafie. Medicii spun că semnele vitale ale copilei și analizele sunt perfect normale. Cu toate acestea, fetița pare să se fi detașat complet de partea conștientă a creierului său, arată stiripesurse.

Alte articole

Inteligența artificială poate depista o boală rară care scurtează viața cu până la 10 ani. O fotografie a mâinii este suficientă pentru a observa semnele

Situaţie dramatică pentru Mircea Lucescu. Ce i-au recomandat medicii din Belgia: nu are voie deloc!

„Sindromul renunțării” a apărut prima dată în Suedia, în anii ’90. Peste 400 de cazuri au fost raportate între 2003 și 2005. În 2015 și 2016, numărul cazurilor a scăzut la 169. Afectați sunt însă doar copiii refugiaților, indiferent că provin din fosta URSS, din Balcani sau că sunt copii ai comunităților de romi. Multe cazuri au apărut inclusiv la copii care locuiau în Suedia de ani de zile, vorbeau limba și se integraseră în societate.

Afecțiuni asemănătoare „sindromului renunțării” au fost descrise însă și înainte de anii ’90, printre deținuții din lagărele naziste. „Din câte știm până acum, niciun caz identic cu cele semnalate de noi nu a fost raportat în afara Suediei”,scrie medicul Karl Sallin, pediatru la Spitalul de Copii Astrid Lindgren, parte din Spitalul Universitar Karolinska din Stockholm.