Bodog: Sunt amenzi şi de zece mii de lei pentru părinţii care refuză informarea, nu vaccinarea copiilor

Părinții care vor refuza să participe la acțiunile de informare privind vaccinarea vor fi amendați, sancțiunile putând ajunge și la zece mii de lei, a declarat, luni, ministrul Sănătății, Florian Bodog.
Iulian Tudor
31 iul. 2017, 10:06
Bodog: Sunt amenzi şi de zece mii de lei pentru părinţii care refuză informarea, nu vaccinarea copiilor

Sancțiunile privesc atât ministrul, cât și funcționarii din minister, Direcțiile de sănătate publică, absolut tot lanțul de vaccinare, iar ceea ce s-a vehiculat în presă cu privire la faptul că părinții vor fi amendați pentru faptul că nu-și vaccinează copiii este inexact. Părinții vor fi amendați în situația în care refuză să participe la întâlnirea cu grupul de lucru, refuză să participe la întâlnirea cu medicul de familie pentru a fi informați despre vaccinuri. Practic, părintele are dreptul să refuze, dar își asumă toată responsabilitatea„, a explicat Bodog, prezent la Institutul Clinic Fundeni, unde a avut loc semnarea contractului de finanțare pentru cea de-a doua fază a proiectului „Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare și crearea de noi infrastructuri”.

Ministrul a precizat că proiectul legii vaccinării propune diferite cuantumuri de amenzi.

Proiectul a intrat deja de săptămâna trecută în format electronic pentru avizare interministerială, astăzi a plecat în format scris la toate ministerele și va fi făcut public. (…) Da, sunt și amenzi de zece mii de lei, dar sunt pentru părinții care refuză să participe la acțiunea de informare, nu pentru cei care refuză vaccinarea„, a spus Florian Bodog.

Întrebat dacă în proiect este prevăzută și decăderea din drepturi, ministrul a răspuns că nu, dar „este o decizie pe care statul român o poate lua de la caz la caz”.

Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a pronunțat, sâmbătă, pentru vaccinarea obligatorie a copiilor, menționând că ministrul Sănătății și Guvernul trebuie să rezolve această problemă.

Și premierul Mihai Tudose a susținut că situația actuală din România ar impune introducerea vaccinării obligatorii.

Întrebat la Radio România Actualități, într-un interviu difuzat vineri, dacă situația actuală din România ar impune introducerea vaccinării obligatorii, șeful Executivului a răspuns: „Eu cred că da. Sunt și vaccinuri care se adresează unor boli care sunt transmisibile, deci acel părinte nu-și pune în pericol doar copilul lui, ci întreaga comunitate. Pe tot ceea ce înseamnă civilizație europeană, nord-atlantică, procentul trebuie să fie peste 95% din copii vaccinați. Iertați-mă, când noi stăm în jur de 50%, suntem departe de lumea civilizată. (…) Fac o medie pe țară„.

Citeşte şi MS: Peste 200.000 de copii, cu vârste între 9 luni şi 9 ani, sunt nevaccinaţi împotriva rujeolei

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Noua platformă a Guvernului dezvăluie veniturile șefilor de la stat. Un salariu sare de 100.000 de lei pe lună
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașina cu care s-a deplasat Vlad după moartea Valentinei a fost găsită de anchetatori. Care ar fi fost traseul suspectului
iamsport.ro
Bombă! 'Michael Schumacher este aici!' Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte