Bogdan Trif: Legea Turismului, adoptată la începutul lunii mai

Legea Turismului va fi aprobată cel mai devreme la începutul lunii mai, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Romania TV
19 apr. 2019, 15:47
Bogdan Trif: Legea Turismului, adoptată la începutul lunii mai

„Avem toate avizele, avem doar observaţii din partea Ministerului Justiţiei – sunt doar de fond, le punem la punct şi, probabil, peste două săptămâni… Vă anunţ că am trecut şi de CES săptămâna trecută, avem avizul. A fost foarte mult de lucru, pentru că e o lege care comprimă foarte mult legislaţia. Vine şi cu lucruri noi, ne dorim foarte mult să avem un sistem informatic care să ne dea o radiografie exacta şi în timp util a turismului din România. Acum nu avem date, ne bazăm doar pe datele INS-ului, care vin cu întârziere (…) şi poate nu sunt tocmai cele mai exacte. Ne dorim să avem cifre exacte, în timp real, astfel încât să putem să ne dimensionăm şi noi şi să acţionăm în zonele unde sunt probleme, astfel încât să le putem remedia în cel mai scurt timp”, a spus ministrul Turismului, citat de Agerpres.

În 4 aprilie, Bogdan Trif susţinea că Legea Turismului ar putea fi aprobată în Guvern în cel mult două săptămâni, aceasta urmând să aibă un capitol întreg despre sistemul informatic de evidenţă în turism.

„Îmi doresc foarte mult ca în două săptămâni, maximum, să intru în şedinţa de Guvern cu Legea Turismului unde avem un capitol întreg despre un sistem informatic de evidenţă în turism. Este important să avem acel sistem informatic şi în timp real, să ştim cum stăm pentru a putea diagnostica şi a lua măsuri eficiente şi în timp real. Este o obligaţie să realizăm acest lucru astfel încât să putem să eficientizăm la maxim turismul din România. Am luat toate avizele, mai suntem la justiţie, dar azi o să iasă şi acest aviz, după care o să putem să o promovăm”, a spus Trif.

El a explicat, atunci, că sistemul care va fi implementat nu va fi un Big-Brother pentru hotelieri, ci „un lucru extrem de simplu, dar extrem de eficient şi util”.

Ministrul Turismului a avut vineri, la Arieşeni, o întâlnire cu primari din Apuseni.

„Ne dorim foarte mult să ajutăm primarii să vină să depună proiecte la Ministerul Turismului. Avem anul acesta un buget generos. Putem să finanţăm proiecte (…), în special pe domeniul schiabil”, a spus Trif.

El a arătat că se are în vedere ca cele trei pârtii de la limita judeţelor Alba şi Bihor să fie conectate.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
A fost pusă la zid după aventura cu soțul celei mai bune prietene. Cum arată viața ”amantei” lui Lachie Neale
Capital.ro
Românii care trebuie să își schimbe buletinul de urgență. Când trebuie solicitată o nouă carte de identitate: Cetățeanul e obligat
Playtech.ro
Programul mall-urilor de Paște 2026. Unde poți face cumpărături chiar pe 12 aprilie
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată și-a pierdut viața în Câmpina, după ce a intrat cu mașina într-un copac. Avea doar 28 de ani
iamsport.ro
Banciu cere desființarea unei echipe din SuperLiga: ”O chestiune de prioritate națională, ai dovada clară!”
MediaFlux
Persoana secretă din spatele lui Donald Trump. I-a șocat pe toți când l-a comparat pe președintele SUA cu Iisus Hristos VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj