Bolojan concediază masiv de la 1 aprilie 2026. Lacrimile angajaților nu l-au înduplecat: „Înțeleg situația, însă sunt corect și vă spun adevărul”

Premierul Ilie Bolojan a precizat, după întâlnirea de marţi cu reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia, că „personal” înţelege situaţia socială, însă este „corect” cu ei şi cu oamenii pe care îi reprezintă şi le spune „adevărul”.
Alina Costache
24 mart. 2026, 19:37
Bolojan concediază masiv de la 1 aprilie 2026. Lacrimile angajaților nu l-au înduplecat: „Înțeleg situația, însă sunt corect și vă spun adevărul”

„În urmă cu câţiva ani, România şi-a asumat nişte angajamente în faţa Comisiei Europene pentru care a încasat bani. Aceste angajamente şi starea economică a C.E. Oltenia au condus la măsurile pe care le vedem acum, incluse în Planul de restructurare a companiei”, a transmis Ilie Bolojan.

Conform acestui plan, reînnoirea contractelor individuale de muncă ale minerilor pe durată determinată nu va fi posibilă, iar acordarea unor drepturi salariale compensatorii pentru salariaţii aflaţi în astfel de situaţii nu este prevăzută de legislaţia muncii. Bolojan a mai precizat că societatea a încheiat exerciţiul financiar 2025 cu o pierdere contabilă estimată la aproximativ 1 miliard de lei.

Șeful Guvernului a discutat, marţi, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a sindicatelor minerilor de la Complexul Energetic Oltenia despre situaţia economică a companiei şi nemulţumirile semnalate de către angajaţi. Aceștia au solicitat reînnoirea contractelor individuale de muncă pe durată determinată care ajung la termenul de încetare la 1 aprilie 2026, pentru 1476 de salariaţi, respectiv la 1 mai 2026, pentru 317 de salariaţi. Dacă acest lucru nu va fi posibil, reprezentanţii sindicatelor au solicitat acordarea unor drepturi salariale compensatorii pentru angajaţii cărora nu le vor fi reînnoite contractele de muncă, precizează sursa citată.

Vezi și FOTO Bătaie la protestul minerilor. Fanii lui Călin Georgescu, infiltrați să cauzeze haos. Ortacii plâng că nu s-au înțeles cu Bolojan în privința concedierilor de la 1 aprilie 2026

”Personal, înţeleg situaţia socială, însă sunt corect cu dumneavoastră şi cu oamenii pe care îi reprezentaţi şi vă spun adevărul. În urmă cu câţiva ani, România şi-a asumat nişte angajamente în faţa Comisiei Europene pentru care a încasat bani. Aceste angajamente şi starea economică a C.E. Oltenia au condus la măsurile pe care le vedem acum, incluse în Planul de restructurare a companiei”, a spus premierul Bolojan.

Aceste măsuri au la bază documente aprobate începând cu anul 2020 şi fac parte din programul de restructurare şi decarbonizare aprobat la nivel naţional şi european, a explicat premierul.

Potrivit Executivului, în plan economic, societatea a încheiat exerciţiul financiar 2025 cu o pierdere contabilă estimată la aproximativ 1 miliard de lei, având în vedere costurile generate de achiziţia certificatelor de emisii CO₂, în valoare de peste 2 miliarde de lei, care reprezintă 38,5% din totalul cheltuielilor.

„În această conjunctură, a fost adoptat Planul de reorganizare, restructurare şi redresare financiară care cuprinde măsuri de reducere a cheltuielilor, atât de natură operaţională, cât şi reduceri de personal, în acord cu calendarul actualizat privind decarbonizarea sectorului energetic şi închiderea capacităţilor pe bază de cărbune.

Potrivit acestui plan, reînnoirea contractelor individuale de muncă pe durată determinată care ajung la termenul de încetare la 1 aprilie 2026, respectiv 1 mai 2026, nu va fi posibilă, iar acordarea unor drepturi salariale compensatorii pentru salariaţii aflaţi în astfel de situaţii nu este prevăzută de legislaţia muncii”, a menționat Guvernul.

1.000 de mineri şi energeticieni de la Complexul Energetic Oltenia au protestat, marţi, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi că 1.800 de salariaţi angajaţi cu contracte de muncă pe durată determinată îşi vor pierde serviciile începând cu 1 aprilie sau 1 mai, dar şi de lipsa unor măsuri de protecţie socială pentru cei concediaţi şi de perspectiva închiderii mineritului din 2030, conform angajamentelor luate de România faţă de Comisia Europeană.

Manifestanții au venit cu bannere, vuvuzele şi steaguri şi au scandat lozinci antiguvernamentale, solicitându-i Executivului să renegocieze termenele şi condiţiile cu Comisia Europeană şi să renunţe la concedieri. Totodată, au reclamat că încă nu a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă.

Deşi mitingul a fost aprobat să se desfăşoare doar până la ora 17.00, minerii au refuzat să părăsească Piaţa Victoriei, jandarmii fiind obligaţi să folosească gaze lacrimogene după ce au fost loviţi cu diferite obiecte de unii protestatari care, potrivit autorităţilor, incitau la violenţă. În timpul îmbrâncelilor dintre mineri şi jandarmi, un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit România TV, unii dintre protestatari au început să plângă din cauză că nu s-au înțeles cu premierul Bolojan în privința concedierilor.

Citește și Ponta demolează măsurile guvernului Bolojan în criza scumpirii carburanților. ”Intervine exact ca înainte de 1989. Dacă nu reduci TVA-ul sau accizele, orice altă măsură este doar o iluzie”

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Victor Pițurcă, devastator în direct înainte de Turcia – România: „Nu e normal așa ceva la echipa națională. E inadmisibil”
Capital.ro
Bancnotele care trebuie predate imediat. Românii care folosesc numerar nu au drept să facă plăți cu ele
Playtech.ro
Butonul de pe tabloul electric pe care ar trebui să-l apeși măcar o dată la 30 de zile. Te salvează de multe cheltuieli
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Guvernul pune frână scumpirilor la carburanți. Adaosul comercial, limitat prin OUG
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Buna Vestire 2026, mare sărbătoare în Postul Paștelui în 25 martie! Cum faci să ai noroc tot anul în ziua în care nu ai voie să te cerți
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj