Bolojan și ai lui, cascadorii râsului. Cum a ajuns guvernul să pună semnul egal între motorină și vin!

Incredibil, dar adevărat. Guvernul condus de Ilie Bolojan, din dorința de a introduce măsuri rapid și cu orice preț, a ajuns în situația absurdă de a pune semnul egal între motorină și vin! Da, ai citit bine. Asta a făcut prin ordonanțe ce ar fi provocat scoaterea de pe piață a 90 la sută dintre producătorii și distribuitorii de vinuri.
Irina Dumitrescu
12 mai 2026, 21:11
Bolojan și ai lui, cascadorii râsului. Cum a ajuns guvernul să pună semnul egal între motorină și vin!

Graba strică treaba, inclusiv atunci când treaba se numește reformă. A demonstrat-o guvernul condus de Ilie Bolojan, care a reușit să dea o serie de trei ordonanțe la limita absurdului. Primele două acte normative ar fi scos de pe piață 90 la sută dintre distribuitorii de vinuri, iar a treia, deși aduce rectificări, este considerată ilegală.

Concret, producătorii și distribuitorii de vinuri au fost aruncați în perspectiva falimentului, din pricina unei ordonanțe de urgență de anul trecut care le impune aceleași reguli ca pentru benzinării: să plătească o garanție de aproape 50.000 de euro pentru fiecare depozit și să se autorizeze ISU, într-un timp foarte scurt.

După ce asociațiile producătorilor și distribuitorilor au solicitat o rectificare, cabinetul Bolojan a operat o modificare, printr-o altă ordonanță. Aceasta însă, în loc să mute mai târziu data-limită a aplicării prevederilor, pentru a oferi timp de întocmire a documentelor, a modificat doar data de început a procedurii, scurtând termenul total cu o lună, în loc să-l prelungească! O gafă aproape ireală.

La a treia încercare, guvernul Bolojan a reușit să facă rectificarea necesară pentru a nu distruge toată piața vinurilor românești. Doar că au introdus-o într-o ordonanță pentru programul de apărare, aducându-i modificări după votul pe moțiunea de cenzură, ceea ce o face ilegală. Motivul? Ordonanța este lovită de nulitate, pentru că un guvern demis prin moțiune de cenzură nu mai poate emite astfel de acte normative!

În aceste condiții, cei care nu vor aplica prevederile primelor două ordonanțe vor putea fi sancționați de instituțiile de control, chiar dacă a fost dat și al treilea act normativ, scrie jurnalul.ro.

Iar toate astea, în condițiile în care piața de vinuri autohtonă tindea spre o creștere constantă, atât a cantităților produse, cât și a calității. România este pe locul 6 în Europa și 15 la nivel mondial din punct de vedere al suprafețelor de viță-de-vie cultivate și al cantității de vin produs anual, iar calitatea producției crește de la un an la altul. Tot ce s-a câștigat în ultimii 20 de ani se poate pierde, dacă piața va fi lovită de haos, pentru că producătorii și distribuitorii mici și mijlocii ar da imediat faliment, după ce s-ar aplica noile reguli votate de guvernul Bolojan și anulate de același cabinet, însă abia după votarea moțiunii, prin urmare inutil.

Citește și Consilierul preşedintelui Nicuşor Dan, posibil premier tehnocrat, către antreprenori: V-aş sugera să vă obișnuiți cu tipul ăsta de instabilitate sistemică

Graba Guvernului Bolojan de a face modificări legislative cu ordonanțe care includ toate domeniile de activitate a dus la introducerea vinurilor în aceeași categorie de produse accizabile ca motorina și benzina, iar regulile impuse producătorilor și distribuitorilor au fost aceleași, în varianta inițială a OUG nr. 89/2025 care obligă operatorii economici – de la proprietarii de antrepozite fiscale până la distribuitorii angro de produse accizabile – să îşi reînnoiască autorizaţiile sau înregistrările, până la 31 mai 2026, începând cu 1 martie 2026, adică totul să se facă în termen de trei luni.

În categoria ”produse accizabile” intră distilate sau tutun, dar și motorină și benzină – ceea ce a dus la schimbarea regulilor privind autorizațiile ISU pentru vinuri și bere sau orice altă băutură fermentată. OUG nr. 89/2025 s-a modificat prin OUG nr. 9/2026, din luna februarie, scopul fiind să prevină „blocajele operaţionale”, doar că ordonanța nu a făcut altceva decât să modifice data de start a procedurii de la 1 martie la 31 martie 2026, data depunerii rămânând tot 31 mai 2026 – adică s-a scurtat perioada cu o lună.

În plus, cei care au depozite de vinuri nu au înțeles pentru ce li se cere autorizaţia ISU de securitate la incendiu, în procedură de urgență, pe 31 martie, prin HG nr. 184/2026, cu riscul de a se respinge cererea de reautorizare celor care nu au această autorizație ISU, iar astfel, orice comerciant de produse accizabile devenea infractor.

Tot la fel ca în cazul benzinarilor, li s-a cerut o garanție de 250.000 de lei pentru fiecare depozit și producătorilor sau distribuitorilor de vinuri, deși unii nici măcar nu au o cifră de afaceri cât ar fi garanția cerută de stat.

Toate aceste probleme care ar fi distrus sute de afaceri mici și mijlocii, lăsând fără loc de muncă zeci de mii de angajați din toată țara s-a produs după ce guvernul Bolojan s-a gândit să introducă o mică acciză și pentru vin, deși era încurajată producția internă prin scutirea de accize. S-a introdus, de la 1 ianuarie 2026, o aciză de 0,11 lei/litru, cu o infimă majorare faţă de nivelul de 0,10 lei/litru introdus de la 1 august 2025. Această modificare a băgat vinurile pe lista produselor accizabile și astfel au ajuns producătorii și distribuitorii să se supună unor reguli care ar scoate de pe piață 90% din actualele afaceri din acest domeniu.

În ultimul moment, Executivul a realizat absurdul situației și a încercat să modifice prevederile celorn două OUG-uri greșite, dar a făcut-o pe 5 mai, exact în ziua în care s-a votat moțiunea de cenzură, ceea ce face noua ordonanță ilegală. Dacă Parlamentul nu votează o lege care să-I scutească pe producătorii și distribuitorii de vinuri de garanția de 250.000 de lei pentru fiecare depozit și de autorizația ISU, după 31 mai se poate întâmpla în orice moment ca noua ordonanță să devină nulă, de drept, iar instituțiile de control să poată amenda și închide producătorii sau distribuitorii care nu îndeplinesc toate condițiile din ordonanțele inițiale, mai scrie sursa citată.

Citește și Avertisment dur de la BNR despre banii românilor: inflația sare de 10%, creșterea dobânzilor ar putea lovi și mai puternic economia

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Tragedie în familia antrenorului italian. Fiica sa a murit la doar 30 de ani
Capital.ro
Criza din HoReCa se adâncește. Irineu Darău trage un semnal de alarmă pentru economie: A scăzut foarte mult consumul şi asta se simte brutal
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Au plecat în vacanță în Halkidiki, dar nu s-au mai întors: un cuplu a murit împreună cu bebelușul lor, iar fiica de 7 ani luptă pentru viață
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Mercur retrograd în Leu pe 17 iulie 2026! Cele trei zodii care atrag ghinionul începând cu această dată. Se anunță pierderi financiare majore!
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România