Bradley Cooper a fost desemnat cel mai sexy bărbat din lume

Actorul american Bradley Cooper, în vârstă de 36 de ani, a fost desemnat, miercuri, cel mai sexy bărbat în viaţă de către editorii revistei People, informează site-ul acestei publicaţii.
Romania TV
17 nov. 2011, 07:35
Bradley Cooper a fost desemnat cel mai sexy bărbat din lume

Revista People acordă acest titlu în fiecare an, în luna noiembrie. Primul câştigător a fost actorul australian Mel Gibson, în anul 1985.

În 2010, titlul de cel mai sexy bărbat în viaţă i-a revenit actorului canadian Ryan Reynolds.

Printre câştigătorii acestui titlu în anii precedenţi se numără Johnny Depp (2009 şi 2003), Matt Damon (2007), Matthew McConaughey (2005), Jude Law (2004), Ben Affleck (2002) şi Brad Pitt (2000 şi 1995).

Bradley Cooper, născut pe 5 ianuarie 1975, a absolvit cursurile Universităţii Georgetown din Statele Unite. Pe lângă actorie, starul american este pasionat de motociclete şi de limba franceză, pe care o vorbeşte fluent.

„Cred că este ceva destul de cool ca un bărbat care nu arată ca un fotomodel să primească acest titlu”, a declarat Cooper. „Cred că sunt un bărbat care are o înfăţişare decentă. Uneori pot să arăt minunat, iar alteori pot să arăt oribil”, a adăugat starul american.

Bradley Cooper, al cărui tată a murit în ianuarie, este foarte apropiat de mama lui, Gloria. Atunci când a aflat că a fost desemnat cel mai sexy bărbat în viaţă, actorul a spus: „Primul lucru la care m-am gândit este faptul că mama mea va fi foarte fericită”.

Starul american, care s-a despărţit de actriţa Renée Zellweger în luna martie, după o relaţie de doi ani, a fost văzut în ultimele luni în compania cântăreţei Jennifer Lopez. Actorul a declarat că este „un bărbat celibatar în vârstă de 36 de ani”.

Potrivit presei americane, Bradley Cooper a avut anterior relaţii şi cu actriţele Olivia Wilde şi Jennifer Aniston.

Bradley Cooper a devenit celebru graţie rolului Will Tippin din serialul de succes „Alias”, dar şi celui din surprinzătoarea comedie „Marea mahmureală/ The Hangover”, lansată în 2009. Actorul a putut fi văzut recent pe marile ecrane în comedia „Marea mahmureală 2”.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT