BREXIT a devenit realitate. Britanicii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană. Ce urmează

BREXIT devine o realitate după votul de joi, de la referendumul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Aproape 52% dintre britanicii cu drept de vot care s-au prezentat la urne au votat pentru părăsirea blocului European, în timp ce 48% ar fi dorit să rămână. REZULTATE FINALE BREXIT.
Romania TV
24 iun. 2016, 06:30
BREXIT a devenit realitate. Britanicii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană. Ce urmează

Britanicii au votat pentru ieşirea Marii Britanii. Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea tuturor voturilor din cele 382 de circumscripţii electorale, 51,9% dintre cetăţenii britanici s-au pronunţat în favoarea ieşirii ţării din UE, ceilalţi 48,1% dintre votanţi exprimându-se pentru rămânerea în UE, a anunţat BBC News online.

Aproape 17 milioane de britanici au votat pentru Brexit, faţă de 15,7 milioane pentru UE.

Rata de participare a fost de 72,2%, iar peste 26.000 de buletine de vot au fost anulate.

Dacă joi, în ziua votului, se preconiza că tabăra „Remain” va câştiga la mustaţă, numărătoarea voturilor a adus o răsturnare de situaţie. Deşi la limită, tabăra „Leave” a câştigat scrutinul, iar acum premierul britanic David Cameron va trebui să se ţină de cuvânt şi, aşa cum a promis, să activeze articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care s-ar iniţia procesul de ieşire din Uniunea Europeană. George Osborne, ministrul britanic de Finanţe, a sugerat că acest lucru ar putea să întâmple în termen de două săptămâni după referendum.

Prim-ministrul David Cameron a insistat înainte de referendum că îşi va continua mandatul indiferent de rezultat, iar joi seara, un număr de 84 de parlamentari conservatori l-au îndemnat pe Cameron să rămână premier. Există, însă, şi voci care consideră votul împotriva UE un vot împotriva lui Cameron, care ar urma să se afle de acum într-o situaţie delicată.

Ce se întâmplă după BREXIT

Procesul de ieşire din UE nu este unul automat. După referendum, urmează negocieri cu membrii Uniunii Europene, care ar trebui să fie finalizate în termen de doi ani, dar Parlamentul European are drept de veto asupra oricărui nou acord prin care se reglementează relaţiile dintre Marea Britanie şi UE.

Locuitorii din Scoţia s-au pronunţat majoritar pentru rămânerea în Blocul Comunitar aşă că este posibil să fie convocat un nou referendum pentru independenţa Scoţiei.

Prim-ministrul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a declarat că toate opţiunile sunt pe masă, atunci când este vorba de protejarea relaţiei Scoţiei cu Europa şi locul ei pe piaţa unică. „Votul aici arată clar că oamenii din Scoţia văd viitorul lor ca parte a Uniunii Europene. Aşteptăm rezultatul final din Marea Britanie la nivel, dar Scoţia a vorbit. Şi a vorbit clar” a continuat oficialul.

Declan Kearney, un membru al partidului irlandez Sinn Fein, a declarat că „Suntem puşi în faţa unei situaţii în care alegătorii englezi vor forţa ieşirea din UE, împotriva dorinţei oamenilor din Irlanda de Nord care doresc să rămână în UE.

Partidul Sinn Fein a emis un comunicat în care cere organizarea unui referendum pentru consultarea populaţiei din Irlanda de Nord în privinţa unirii cu Republica Irlanda, ca o soluţie pentru a rămâne în UE.

Când vor începe negocierile privind ieșirea Marii Britanii din UE

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, se așteaptă ca negocierile privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană să înceapă rapid. „Marea Britanie a decis să meargă pe drumul propriu. Cred că datele economice din această dimineață arată că va fi un drum foarte dificil”, a declarat Schulz la televiziunea de stat ZDF.

„Mă aștept ca negocierile privind ieșireasă înceapă rapid”, a insistat Schulz, care s-a referit și la prăbușirea lirei sterline după conturarea rezultatelor referendumului de joi privind apartenența Marii Britanii la UE. „Nu vreau ca euro să treacă prin ceva similar”, a spus el.

Impactul asupra economiei

Orice decizie politică luată în acest moment de Regatul Unit va avea un impact masiv asupra economiei mondiale, iar relaţiile internaţionale cu siguranţă vor avea de suferit.

„Dacă Marea Britanie se retrage, UE va deveni dominată de un instinct dorporatist şi birocratic, cu o elită dominată de francezi şi germani şi mişcări populiste de dreapta”, declara Simon Hix, profesor de ştiinţe politice din cadrul Şcolii de Economie şi Ştiinţe Politice din Londra, conform The Telegraph.

Acest lucru va avea un impact major asupra Marii Britanii, având în vedere că cel mai mare partener va rămâne tot Uniunea Europeană. Practic, Regatul Unit va trebuie să respecte reglementările UE pentru a putea face schimburi de bunuri şi servicii cu bătrânul continent. Concret, chiar dacă se va afla în afara Uniunii Europene, Marea Britanie va fi nevoită să facă diverse schimburi mai degrabă cu Germania decât Statele Unite, cu Italia şi nu cu India sau cu Belgia şi nu Australia, din simplul fapt că va rămâne constrânsă de factorul geografic.

Citeşte şi Preşedintele BCE, înainte de numărarea voturilor: Suntem pregătiţi pentru o eventuală ieşire a Marii Britanii

Pe de altă parte, Michel Sapin, ministrul francez de Finanţe, afirma faptul că „brexitul va fi dificil pentru europa, pentru noi, dar va reprezenta o tragedie pentru britanici”.

În ciuda faptului că s-a insistat pe faptul că nu există un plan B, cel mai probabil pentru a întări idee de uniune, au început deja să fie confirmate diverse aranjamente după Brexit, pentru a preveni ca întregul bloc european să dezintegrat.

Efecte PRACTICE ale ieşirii Marii Britanii din UE

Pentru britanicii care trăiesc în Regatul Unit, efectul imediat și cel mai vizibil al unui Brexit va fi resimțit asupra libertății de circulație a cetățenilor britanici în celelalte țări ale Uniunii Europene. Dacă un singur document de identitate era suficient până în prezent pentru a se deplasa în spațiul Schengen, cu toate că Regatul Unit nu este membru al acestuia, ieșirea țării din blocul comunitar ar trebui să fie de acum însoțită de necesitatea ca cetățenii britanici să solicite o viză atunci când călătoresc în Europa continentală. În prezent, doar 44 țări din 219 impun vize cetățenilor britanici.

Familiile britanice ar trebui să se pregătească de asemenea să plătească mai mult decât înainte pentru a-și petrece vacanțele pe Bătrânul Continent. Nu numai pentru că prăbușirea lirei în fața euro va reduce în mod inevitabil puterea lor de cumpărare, ci de asemenea în virtutea acordurilor comunitare care permit oricărei companii aeriene europene să opereze fără limită de frecvență, capacitate sau preț în spațiul aerian european.

„Piața unică a permis Ryanair să promoveze revoluția călătoriilor ieftine în Europa”, a reamintit la mijlocul lunii mai, Michael O’Leary, directorul general al companiei aeriene low-cost.

Piața locurilor de muncă: Chiar dacă susținătorii Brexitului au făcut din păstrarea locurilor de muncă pentru britanici unul dintre vârfurile de lance ale campaniei lor, este totuși probabil ca ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană să fie însoțită de relocarea a numeroase posturi, în special în cadrul marilor bănci din City of London.

Un eventual Brexit se anunță și mai „primejdios” pentru cei 1,3 milioane de britanici care trăiesc în alte țări europene, în special în Spania (319.000), în Irlanda (249.000) , în Franța (171.000) și în Germania (100.000).

Aceștia ar putea vedea cum veniturile lor din pensii se reduc vertigions din cauza deprecierii puternice a lirei, ceea ce ar putea pune în pericol în special investițiile lor imobiliare în țara în care trăiesc.

O altă problemă apare în ceea ce privește asigurarea de sănătate a britanicilor care trăiesc în afara țării, de exemplu în Franța, unde aceștia beneficiază de sistemul medical național, însă plătit de sistemul de sănătate public din Regatul Unit în baza unui acord bilateral.

Soarta profesională a mii de funcționari publici britanici care lucrează pentru instituțiile europene, în special la Bruxelles, pare de asemenea mai incertă ca niciodată. Unii dintre ei s-au gândit deja să obțină o a doua cetățenie europeană, în special belgiană.

În cele din urmă, cea mai neașteptată consecință, ieșirea Regatului Unit din UE ar putea face relațiile cu unii dintre vecinii săi problematice. În special, Spania ar putea fi tentată să închidă granița cu Gibraltarul, unde trăiesc 33.000 de britanici.

În nordul Europei, Brexitul ar putea crea, de asemenea, o graniță între Irlanda și Irlanda de Nord, încetinind circulația a mii de persoane în fiecare zi.

Totodată, lira sterlină se va deprecia în raport cu alte valute. Chiar dacă specialiştii în economie nu sunt de acord, Brexitul cu siguranţă va impacta valoare lirei şi implicit a monedei Uniunii Europene, lăsând teren tot mai mult dolarului american.

DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Modele de subiecte Română Evaluare Națională 2025. Vezi baremul, subiectele oficiale și simulările pentru EN
Capital.ro
Anunț pentru cei care stau la curte! Se elimină autorizația. Primăria nu mai vine să te demoleze
Playtech.ro
Când ai voie să întorci în intersecție, ce spune Codul Rutier din România. Puțini șoferi cunosc noile reguli
DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Adevarul
Cine este generalul poreclit „gorila“ care îl presează pe Trump să atace Iranul
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Medicamente compensate, obținute mult mai ușor. Anunțul CNAS 
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
kanald.ro
Orașul care rămâne fără apă la robinet, pe parcursul nopții! Anunțul făcut de autorități
Cancan.ro
Unde s-a născut Piedone, de fapt: 'Sunt corcitură'. Câți frați are șeful ANPC
Playsport.ro
Locul din România unde se află o icoană unicat în lume: cea mai umană reprezentare a Fecioarei într-o ipostază nemaivăzută
Capital.ro
Se elimină scutirea. ANAF află totul despre banii românilor. Decizie națională începând cu 1 iulie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Rezultate BAC 2025: La ce oră se publică notele pe edu.ro?
Alocații de patru ori mai mari pentru fiecare copil! Documentul pe care trebuie să-l depună părinții
MediaFlux
Lovitură pentru toți pensionarii: până la 350 de lei tăiați din pensie în 2025
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
19% sau 21%? Majorarea TVA între promisiuni politice, riscuri economice și nevoia de reformă