Bucăţi dintr-un Airbus au căzut peşte maşini din Lisabona

Fragmente din motorul unui Airbus 330 al companiei TAP Portugal au căzut peste maşini şi peste o casă, la scurt timp după ce avionul a decolat de pe aeroportul din Lisabona, pilotul fiind nevoit să facă cale întoarsă, au anunţat surse din poliţie şi din compania portugheză, citate de France Presse.
Romania TV
12 iul. 2014, 18:42
Bucăţi dintr-un Airbus au căzut peşte maşini din Lisabona

Avionul, cu 268 de oameni la bord, se îndrepta către Sao Paolo şi „a reuşit să aterizeze fără probleme” imediat după incident, produs sâmbătă dimineaţa, a spus un purtător de cuvânt al companiei aeriene care încearcă să găsească o soluţie pentru ca pasagerii să ajungă la destinaţie.

„Fragmente de motor au căzut peste maşini şi peste o casă, dar nu au existat răniţi în rândul pasagerilor”, a declarat la rândul său un purtător de cuvânt al poliţiei.

„Un enorm nor de fum a ieşit dintr-unul dintre motoare şi o ploaie de fragmente a căzut peste maşini”, a povestit o tânără, care a spus că a fost lovită de resturi. Alte detalii despre incident nu au mai fost furnizate.

France Presse relatează că, marţea trecută, un alt aparat Airbus al companiei TAP, care efectua cursa Lisabona-Amsterdam, a trebuit să aterizeze pe aeroportul din Orly, din apropiere de Paris, după o problemă legată de depresurizarea cabinei.

Întârzieri înregistrate în livrarea a şase avioane Airbus pe care TAP le-a achiziţionat de la alte companii aeriene a dus la mai multe amânări şi anulări ale zborurilor în ultimele luni, fapt ce a provocat nemulţumirea a numeroşi pasageri. Companie aflată în plină extindere, TAP a transportat în primul semestru al anului 5,2 milioane de pasageri, cu 7,2% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În această vară au fost inaugurate 11 rute noi, dintre care patru către America Latină

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT