BUCUREŞTI: Un copac a căzut peste o ambulanță care transporta un pacient

Ambulanța a preluat vineri, în jurul orei 12.30, o pacientă din zona Piața Victoriei din București. Nu a apucat să parcurgă foarte mult din drumul către spital, când un copac s-a prăbușit peste autospecială și peste un alt autoturism. Nu au existat victime în urma incidentului.
Romania TV
18 mai 2012, 11:37
BUCUREŞTI: Un copac a căzut peste o ambulanță care transporta un pacient

Mașina de salvare transporta o pacientă de 28 de ani cu probleme respiratorii.

„În zona Piața Victoriei, mai exact pe strada Praga, nr.3, un copac a căzut peste ambulanță, dar și peste un alt autoturism, proprietate privată”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt la ISU București.

În scurt timp, la locul accidentului a ajuns o mașină pentru terapie intensivă, dar și un echipaj pentru descarcerare.

Tinerei i-a fost acordat primul ajutor și a fost preluată de o altă ambulanță. Nu au existat vistime umane în urma incidentului, scrie adevarul.ro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT