Bulgaria o susţine pe Laura Codruţa Kovesi la şefia Parchetului European. Reacţia premierului Viorica Dăncilă

Premierul bulgar Boiko Borisov va susţine candidatura Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European, deşi Bulgaria s-a opus iniţial numirii acesteia în fruntea instituţiei europene, informează novinite.com, potrivit News.ro.
Ionela Marcu
21 iul. 2019, 09:21
Bulgaria o susţine pe Laura Codruţa Kovesi la şefia Parchetului European. Reacţia premierului Viorica Dăncilă

UPDATE Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică, la Ploieşti, că nu-şi va reconsidera poziţia, după ce Bulgaria a anunţat că va susţine candidatura Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european.

„Îmi menţin punctul de vedere. Este opinia domnului Borisov, respect opinia fiecăruia, aşa e în dmeocraţie, unii susţin o anumită direcţie, alţii susţin o altă direcţie, eu îmi menţin punctul de vedere pentru că mi se pare un punct de vedere corect. Atâta timp cât cerem tuturor să-şi lămurească anumite aspecte legate de justiţie, această regulă trebuie respectată de orice cetăţean, de la primul până la ultimul cetăţean. Deci, aceasta este opinia mea, nu o cunosc pe doamna Kovesi, dau întotdeauna dovadă de solidaritate feminină, susţin femeile, dar eu cred că este foarte bine ca şi dumneaei să facă aceste lămuriri”, a afirmat Viorica Dăncilă.

______

Premierul bulgar Boiko Borisov va susţine candidatura Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European, deşi Bulgaria s-a opus iniţial numirii acesteia în fruntea instituţiei europene, informează novinite.com.

La primul vot asupra candidaturii lui Kovesi, ambasadorul Bulgariei la UE a votat împotrivă, însă schimbarea regulilor de pe scena politică de la Bruxelles a determinat Sofia să-şi reevalueze poziţia.

Potrivit sursei citate, în urmă cu câteva zile, Guvernul francez a anunţat că va susţine candidatura României. Până acum, Franţa l-a susţinut pe Jean-François Bohnert, însă acum o susţine pe Laura Codruţa Kovesi, scrie agenţia bulgară.

Vineri, preşedintele Franţei Emmanuel Macron i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis că va retrage candidatura lui Jean-François Bohnert şi că o va susţine pe Laura Codruţa Kövesi la conducerea Parchetului European.

Parlamentul European a anunţat, joi, că îşi menţine susţinerea pentru Laura Codruţa Kovesi în vederea obţinerii funcţiei de procuror-şef european, iar preşedintele David Sassoli va trimite în acest sens o scrisoare Consiliului Uniunii Europene. Sassoli consideră că ”este esenţial” să se asigure cât mai curând anchetarea şi urmărirea penală a infracţiunilor împotriva bugetului Uniunii Europene.

La începutul acestei săptămâni, francezul Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruţa Kovesi pentru şefia Parchetului european, afirma că încă este candidat pentru acest post, după apariţia informaţiilor privind ieşirea sa din cursă ca urmare a numirii la conducerea Parchetului Naţional Francez. 

De asemenea, un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice franceze la UE spunea că nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte poziţia ţării sale.

Citește și: Klaus Iohannis a vorbit cu Emmanuel Macron la telefon. Franţa o va susţine pe Laura Codruţa Kovesi la funcţia de procuror şef european

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT