Bulgarii cred că până în martie nu vom şti dacă România şi Bulgaria vor adera la Schengen

O decizie politică privind aderarea Bulgariei şi României la Schengen nu va fi adoptată mai devreme de martie 2013, a apreciat ministrul bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov la Bruxelles.
Romania TV
07 dec. 2012, 11:57
Bulgarii cred că până în martie nu vom şti dacă România şi Bulgaria vor adera la Schengen

Ţvetan Ţvetanov, care se află la Bruxelles pentru a participa la o ultimă reuniune a Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne organizată în mandatul preşedinţiei cipriote a Uniunii Europene (UE), a apreciat că o aderare a Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen de liberă circulaţie nu va fi luată în discuţie din cauza lipsei unor progrese „suficiente” de la ultima întâlnire, în octombrie.

Ministrul a declarat pentru postul naţional bulgar de radio, BNR, că prima reuniune ordinară a Consiliului în mandatul Irlandei la Preşedinţia UE a fost programată în martie 2013, relatează site-ul Novinite.com.

Ţvetanov a mai spus că nu se aşteaptă la o abordare a subiectului în cadrul unei reuniuni ministeriale informale, prevăzută în ianuarie 2013, în mandatul Irlandei, adăugând că o asemenea decizie nu este luată în cadrul unei reuniuni informale.

„Sper că subiectul Schengen va fi pus pe agenda primei reuniuni organizate sub preşedinţia Irlandei la UE. Sper că Olanda îşi va schimba poziţia şi sper şi doresc ca raportul privind România să fie pozitiv, un lucru care va permite deschiderea unei perspective în vederea unei decizii politice”, a declarat ministrul bulgar de Interne.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT