Burleanu nu exclude plecarea lui Daum: Comitetul Executiv va decide. Rezultatele nu ne avantajează

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, nu a exclus posibilitatea ca antrenorul Christoph Daum să fie demis de la conducerea tehnică a echipei naţionale. Burleanu a explicat că procedura de analiză a activităţii primei reprezentative presupune trei paşi: întocmirea unui raport de către staful echipei, care va fi ulterior discutat în Comisia Tehnică a FRF şi apoi de Comitetul Executiv al federaţiei. Fără să spună direct că este posibil ca Daum să plece, Burleanu a precizat că "un antrenor este ţinut de rezultate, iar rezultatele nu ne avantajează".
Filip Stan
14 iun. 2017, 02:47
Burleanu nu exclude plecarea lui Daum: Comitetul Executiv va decide. Rezultatele nu ne avantajează

După meciul amical cu Chile, câştigat cu 3-2, Burleanu a recunsocut că naţionala României nu mai are nicio şansă de calificare la CM din 2018, în urma înfrângerii suferite, sâmbătă, scor 1-3, în Polonia.

„E un meci amical, dar e un rezultat pe baza căruia poţi să construieşti. Şanse de calificare nu mai sunt, nu are rost să ne amăgim, putem spera, dar trebuie să fim cu picioarele pe pământ, ai doar şase puncte în momentul de faţă. Doar un rezultat pozitiv în Polonia ne-ar fi putut ţine în continuare. În momentul de faţă trebuie să ne gândim foarte bine, să avem o analiză, să vedem care sunt cauzele, de ce nu am făcut mai mult şi, în acelaşi timp, să vedem unde trebuie să intervenim”, a spus el.

Şeful de la Casa Fotbalului a precizat că a discutat cu Daum despre reacţia nervoasă pe care a avut-o, luni, la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Chile, însă fără a oferi detalii despre această discuţie.

„Am discutat cu el despre această reacţie. Câteodată, simt o acumulare de răutate din exterior, ca şi când nu s-ar vrea binele naţionalei. Toţi ar trebui să ne asumăm o perspectivă de a construi, pentru că toţi ne dorim binele echipei naţionale.Cui foloseşte, dacă intrăm într-o zonă din aceasta de a dărâma sau chiar de a umili? E foarte greu să fii în pielea jucătorilor cu această presiune, noi încercăm să luăm această presiune de pe umerii lor. În această seară au evoluat jucători foarte tineri şi dacă am pune o presiune în plus credeţi că putem obţine foarte mult”, a declarat Burleanu. 

Preşedintele FRF spune că nu a discutat încă despre posibilitatea ca Daum să plece, după ce şansele de calificare la CM au devenit doar teoretice, dar activitatea selecţionerului şi stafului său va fi analizată, apoi se va lua o decizie în Comitetul Executiv.

„Nu am discutat nici de demisie, nici de reziliere, ar fi fost total neprofesionist să ai o asemenea discuţie cu staful tehnic între două meciuri, la un interval de trei zile. În mod cert voi solicita un raport stafului tehnic, care să fie discutat la nivel de Comisie Tehnică şi apoi prezentat în Comitetul Execturiv. Rezultatele… Cred că niciunul dintre noi nu este mulţumit de rezultate. Este o dezamăgire că nu am reuşit să ne depăşim limitele. Ceea ce îmi pare nespus de rău este că nu reuşim să avem rezultate mai rapid, mă refer la rezultate la care se lucrează, totuşi”, a afirmat el.

Burleanu a reafirmat că în contractul selecţionerului există trecut obiectivul privind calificarea României la Cupa Mondială din Rusia.

„Am vorbit de o perspectivă pe termen lung la echipa naţională, pentru că nimic nu te recomandă să obţii rezultate de pe o zi pe alta, nu poţi să dai naştere unor jucători, nu poţi să faci absolut nimic pe termen scurt. Am discutat şi de proiectul Euro-2020. Dar în acelaşi timp, atât eu, cât şi domnul Christoph Daum am vorbit de acest obiectiv, calificarea la Campionatul Mondial. Contractul lui Daum avea acest obiectiv, calificarea la Campionatul Mondal. Voi solicita un raport de analiză din partea stafului tehnic, care va fi discutat la nivel de Comisie Tehnică, iar analiza Comisiei Tehnice va fi discutată în Comitetul Executiv al FRF, după care vom lua o decizie”, a explicat Răzvan Burleanu.

Întrebat dacă el îl susţine în continuare pe Daum, Burleanu a răspuns: „Vă invit să aşteptăm acest parcurs, după o să putem să avem un punct oficial din partea federaţiei şi să clarificăm lucrurile. În cel mai scurt posibil vor veni aceste analize. Nu regret numirea pe care am făcut-o în ceea ce-l priveşte pe Christoph Daum. În acelaşi timp un antrenor este ţinut de rezultate, iar rezultatele nu ne avantajează. Cu toţii, nu avem răbdare să construim. Cred că domnul Christoph Daum are foarte multe plusuri. Sunt mulţi jucători tineri care au apărut faţă de Euro-2016.”

Reprezentativa României a învins, marţi, pe Cluj Arena, cu scorul de 3-2, selecţionata statului Chile, deţinătoarea Copei America şi locul 4 în ierarhia FIFA, după ce a fost condusă cu scorul de 2-0. Chilienii au evoluat cu un jucător mai puţin după eliminarea lui Medel din minutul 33.

În grupa E de calificare la CM-2018, România este pe locul 4, cu 6 puncte, şi şanse minime de calificare la turneul final din Rusia.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ilie Dobre, la un pas de moarte! A făcut preinfarct și a fost operat. Prima reacție a celebrului crainic radio. Exclusiv
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât este indemnizaţia de plasament la final de 2025: tabel oficial în funcţie de judeţ
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Ce a spus Trump despre întâlnirea cu Nicușor Dan. Se negociază "la sânge"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet