Calendar ortodox 19 aprilie 2026. Ce mare sărbătoare prăznuim în ultima zi din Săptămâna Luminată

În ultima zi din Săptămâna Luminată, creștinii îl prăznuiesc pe unul dintre Sfinții Bisericii. El a trăit o viață în Hristos și, după moartea pământească, a primit darul de a-i ajuta pe cei care îl roagă cu credință. Astfel, în fiecare an, pe data de 19 aprilie, îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Ioan Paleolavritul.
Filip Stan
18 apr. 2026, 15:57
Calendar ortodox 19 aprilie 2026. Ce mare sărbătoare prăznuim în ultima zi din Săptămâna Luminată

Calendar ortodox 19 aprilie 2026. Cine a fost Sfântul Cuvios Ioan Paleolavritul

Sfântul Cuvios Ioan a fost monah în Lavra Veche a lui Hariton cel Mare din Palestina, numită și Peșterile cele Vechi, potrivit crestinortodox.ro. În acest loc s-a nevoit până la sfârșitul vieții, petrecând în rugăciune și priveghere, și cugetând pururea la ceasul morții.

În acest locaș monahal el s-a învrednicit de harul preoției. Cuviosul Ioan a trecut la cele veșnice în secolul al 8-lea. Deoarece s-a nevoit cea mai mare parte a vieții sale în acea peștera veche, slujind în biserică, a fost numit și Paleolavritul sau „al peșterii celei vechi”.

Calendar ortodox 19 aprilie 2026. Rugăciune scurtă către Sfântul Ioan Paleolavritul

”Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare. Și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului și slavă Îngerilor păzitori alături de Sfinții toți. Amin”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT