CALENDAR ORTODOX 2015: Cui trebuie să-i zici „La mulţi ani!” în ultima zi a lunii

CALENDAR ORTODOX 2015: Sfinţii Mucenici Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan sunt celebraţi sâmbătă, 31 ianuarie, de creştinii ortodocşi. 
Romania TV
30 ian. 2015, 13:59
CALENDAR ORTODOX 2015: Cui trebuie să-i zici

CALENDAR ORTODOX 2015: Sfântul Chir era din Alexandria Egiptului şi ajunsese, cu darul lui Dumnezeu şi după multă învăţătură, doctor iscusit, încât tămăduia bolile trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor, fără plată, binevestind în acest fel credinţa creştină. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, a fost pârât la dregătorul cetăţii. După ce a aflat acestea, Sfântul Chir a plecat din Egipt în Arabia. A intrat în viaţa pustnicească şi multe şi minunate tămăduiri a făcut, încât s-a răspândit vestea despre el pretutindeni. În timpul acela era la Ierusalim un drept-credincios, Ioan, din Edesa, care fusese mult timp ostaş. Aflând Ioan despre Sfântul Chir, s-a dus pe urmele lui în Alexandria şi Arabia. A devenit ucenicul lui, ajutându-l în misiunea lui. Cutreierau împreună cetăţile şi satele, uniţi în gânduri, învăţând cuvântul lui Dumnezeu şi vindecând toată boala. Însă prigonitorii au prins pe o femeie creştină, Atanasia, împreună cu fiicele: Teodota, Teoctista şi Eudoxia. Şi pentru ca nu cumva să renunţe la credinţă din cauza chinurilor, Chir şi Ioan mergeau la ele la temniţă şi le îmbărbătau. Dar dregătorul i-a prins şi pe cei doi doctori fără de arginţi şi după ce i-a supus la chinuri pe toţi, au primit mucenicia prin tăierea capetelor în jurul anilor 304-311.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Gigi Becali, dezvăluiri fără precedent: 10 decizii pe care le-a anunțat patronul FCSB
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Andrei, tânărul de 21 de ani înjunghiat mortal de tatăl vitreg. Mama lui luptă pentru viață pe patul de spital
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România