CALENDAR ORTODOX 2015. Sfantul Stefan cel Mare s-a nascut din binecredinciosii crestini Bogdan Voda, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Musatinilor, si din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor.Sfantul Stefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei intre anii 1457-1504 si este cunoscut ca aparator al crestinatatii. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat pe 20 iunie 1992. 

Ştefan cel Mare a pus biruinţele în luptele purtate nu pe seama iscusinţei sale, ci a voii şi puterii lui Dumnezeu. Pentru credinţa şi smerenia sa, Dumnezeu i-a dat putere, înţelepciune, „har”, cum spune cuvântul Sfintei Scripturi (Iacov 4, 6).
Ştefan cel Mare a fost nu numai un apărător al credinţei creştine în luptele sale cu turcii şi tătarii, ci el a fost şi un mărturisitor al ei prin numărul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grijă, prin înzestrarea lor cu cele necesare slujbelor şi obştei călugărilor, care împleteau rugăciunile de zi şi de noapte cu lucrul mâinilor şi cultura minţii.
Ştefan cel Mare a zidit biserici şi mănăstiri nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şi Transilvania, mărturisind prin aceasta conştiinţa unităţii de credinţă şi neam. De asemenea şi la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult Ortodoxia, a înălţat, înnoit şi înzestrat mai multe biserici şi mănăstiri, între care la loc de cinste stă mănăstirea Zografu. Pe toate aceste sfinte lăcaşuri, Ştefan cel Mare le-a înălţat ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru biruinţele purtate în lupta cu duşmanii creştinătăţii, cât şi pentru cinstirea şi pomenirea celor căzuţi în luptele cu duşmanii credinţei neamului. Pentru aceasta, poporul l-a cinstit numindu-l „cel Sfânt”.
Ştefan cel Mare a fost un om al pocăinţei şi al rugăciunii: el a simţit permanent nevoia să se roage, să se încredinţeze, el şi familia sa, împreună cu cei vii şi cu cei morţi, rugăciunilor părinţilor sfinţiţi din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea „rugătorii noştri”. „Să ne cânte nouă şi Doamnei Maria, cerea călugărilor şi egumenului din Mănăstirea Neamţ, în fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie până în veac, cât va sta această mănăstire”.
Viaţa de rugăciune personală a lui Ştefan cel Mare ne este arătată şi de cele trei icoane unite, numite triptic: Mântuitorul, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, păstrate până astăzi în Mănăstirea Putna, împreună cu o cruce, pe care slăvitul Voievod le purta la el permanent în călătorii şi mai ales în bătălii. Ştefan cel Mare şi Sfânt însoţea rugăciunea cu postul, înainte de a începe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului şi după biruinţă, aşa cum aminteşte cronicarul că a făcut-o la Vaslui: „Cu toţii s-au legat a posti patru zile cu pâine şi apă”.
Ştefan cel Mare unea rugăciunea nu numai cu postul, ci şi cu fapta bună a milosteniei şi a dragostei creştine. Astfel, înzestra familiile tinere de curând căsătorite, cu cele necesare unei gospodării, pământ şi vite; nu uita niciodată pe vitejii luptători în atâtea războaie, arătând o deosebită purtare de grijă faţă de cei rămaşi cu infirmităţi, cum aminteşte tradiţia de Burcel, cel rămas fără o mână, căruia îi dăruieşte o pereche de boi, car şi plug, pentru a se putea gospodări singur, pentru a nu mai fi silit să-şi are pământul în zi de sărbătoare cu boi şi plug de împrumutat de la boieri.
Marele Voievod a fost deopotrivă om al dreptăţii şi al iubirii creştineşti, al iertării duşmanilor săi care au dat dovadă de căinţă pentru greşelile săvârşite: „Te-am iertat, scrie măritul Voievod lui Mihu, şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră. Şi nu vom pomeni niciodată în veci, cât vom trăi, de lucrurile şi întâmplările petrecute, ci te vom milui şi te vom ţine la mare cinste şi dragoste, deopotrivă cu boierii cei credincioşi şi de cinste”.
Întreaga sa viaţă Ştefan cel Mare a trăit sub povaţa permanentă a părintelui său duhovnicesc, Sfântul Daniil Sihastrul, căruia i-a arătat toată ascultarea şi cinstea cuvenită.
Acest fericit Voievod a cunoscut mai dinainte ceasul morţii, aşa cum este dat de Dumnezeu tuturor celor care au trăit viaţa cu adevărat creştineşte: „Iar când au fost aproape de sfârşenia sa, scrie cronicarul, chemat-au vlădicii şi toţi sfetnicii săi, boierii cei mari şi alţii, toţi câţi s-au prilejuit, arătându-le cum nu vor putea ţine ţara cum a ţinut-o el”. Cum vedem, grija pentru binele ţării şi al credinţei străbune o poartă în inima sa până în ceasul morţii. Cronicile vechi mai pun în gura măritului Voievod şi aceste cuvinte înainte de moarte: „Doamne, numai Tu singur ştii ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti n-au putut a mă sminti, ci am întărit pe piatra care este Însuşi Hristos, pe a Cărui Cruce de-a pururi îmbrăţişată la piept ţinând, viaţa mea am închinat-o nesmintită printr-însa la Părintele veacurilor, prin care pe toţi vrăjmaşii am gonit şi înfrânt”.
Ştefan cel Mare „s-a strămutat la lăcaşurile de veci” la 2 iulie 1504 şi a fost îngropat în biserica Mănăstirii Putna, fiind plâns de întreg poporul, cum consemnează cronicarul: „iar pe Ştefan Vodă l-a îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toţi ca după un părinte al său, căci cunoşteau toţi că s-au scăpat (păgubit) de mult bine şi multă apărătură”. A fost plâns de întreg poporul şi de tot pământul Moldovei, cum se spune şi azi în cântarea populară: „Plânge dealul/ Plânge valea/ Plâng pădurile bătrâne/ Şi norodu-n hohot plânge/ Cui ne laşi pe noi, Stăpâne?”
Ştefan a rămas nemuritor în inimile noastre; îl simţim cu toţii, mai ales atunci când ne aflăm în faţa mormântului său de la Putna şi în faţa icoanei sale, insuflându-ne aceeaşi dragoste de ţară şi credinţă strămoşească; îl simţim alături de noi la bucurii şi mai ales la durere, în vreme de năvălire a necazurilor asupra noastră.
Binecredinciosul Voievod a avut întotdeauna credinţa că Mântuitorul Iisus Hristos va mijloci la Judecata de Apoi şi va răsplăti pe toţi acei care şi-au jertfit viaţa pentru credinţă şi apărarea hotarelor ţării.
La mormântul său străjuieşte, de la moartea sa până astăzi, o candelă permanent aprinsă, dovedindu-se prin aceasta cinstirea de care s-a bucurat de-a lungul veacurilor din partea întregului popor, care dintotdeauna l-a venerat ca pe un sfânt, apărător al creştinătăţii, după cum se vede şi în pictura bisericii Mănăstirii Dobrovăţ (Jud. Iaşi), ultima sa ctitorie, pictată nu la mult timp după moartea sa.
De aceea trecerea lui în rândul sfinţilor prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie, anul mântuirii 1992, este împlinirea unei fapte bineplăcute lui Dumnezeu şi potrivită cu evlavia poporului dreptcredincios. El este o icoană de lumină pentru tot poporul dreptcredincios, un ocrotitor al ctitorilor de locaşuri sfinte şi al celor care luptă pentru biruinţa Crucii şi a iubirii lui Hristos pentru oameni.

Alte Articole

De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit ...

Mașini împotmolite în asfalt, la Constanța, după o ploaie ...

Un tânăr de 33 de ani a murit în timpul unei curse Ryanair ...