CALENDAR ORTODOX 23 IULIE 2020. Aducerea moaştelor Sf. mucenic Foca. Rugăciune pentru alungarea farmecelor şi izbăvire de rele

CALENDAR ORTODOX 23 IULIE 2020. În această zi este prăznuită aducerea moaştelor Sfântului mucenic Foca, cel acre a convertit mulţi păgâni la credinţă. Ocrotitor al marinarilor, acesta este chemat în ajutor de cei care înoată. Se crede că Sfântul Foca li se arată marinarilor, având grijă de ei. Tradiția spune însă că Sfântul trebuie cinstit cu mare slavă pentru că altfel se răzbună pe cei care lucrează de ziua lui și nu puține au fost momentele când casele, cerealele și stogurile de paie au ars din senin.

RomaniaTV.net
22 iul. 2020, 11:39
CALENDAR ORTODOX 23 IULIE 2020. Aducerea moaştelor Sf. mucenic Foca. Rugăciune pentru alungarea farmecelor şi izbăvire de rele

Sărbători religioase 23 iulie 2020

Ortodoxe: Aducerea Moaştelor Sfântului Sfinţit Foca

Greco-catolice: Aducerea moaștelor în Constantinopol a Sântului mucenic Foca; Sfântul preafericit Ezechiel. [Sfânta Brigitta, patroana Europei].

Romano-catolice: Sfânta Călugăriţă Brigitta, patroană a Europei; Sfântul profet Ezechiel

CALENDAR ORTODOX 23 IULIE 2020. Cine a fost Sfântul mucenic Foca

Sfântul Mucenic Foca a trăit în Sinope, în timpul împăratului Traian, scrie crestinortodox.ro. Auzind dregătorul cetății Sinope că acesta se închină lui Hristos, a trimis ostași să-l ucidă. Văzându-i trecând pe uliță, Foca i-a întrebat pe cine caută. Aceştia i-au răspuns că pe Foca, iar Sfântul a înţeles că sfârşitul îi este aproape. El i-a chemat în casă spunându-le că îl cunoaşte foarte bine pe cel căutat de ei.

I-a pus la masă şi i-a întrebat ce treabă au cu Foca. „Ne-a trimis mai marele să-l ucidem pentru că este creștin!„, i-au răspuns aceştia. Sfântul i-a îndemnat să înnopteze la el, ca să mănânce şi să bea şi să se veselească împreună. 

În acea noapte, mucenicul Foca s-a dus în grădina, a mângâiat pentru ultima dată florile, și-a săpat apoi mormântul, a împărțit haine și mâncare săracilor, s-a rugat, iar dimineață când ostașii l-au întrebat unde este Foca, le-a răspuns că el este. Atunci, deşi le-a venit greu să creadă, aceştia au împlinit porunca dregătorului păgân.

Sfântul Foca este prăznuit pe 22 septembrie, iar pe 23 iulie se face pomenirea mutării moaștelor sale din Sinope, unde a fost episcop, la Constantinopol, în anul 403.

Istoria povestește că sfântul Foca a întors mulți oameni la dreapta credință, chiar și pe păgâni care au încetat să se mai închine idolilor. Ocrotitor al marinarilor, acesta este chemat în ajutor de cei care înoată. Mai mult, se crede că sfântul Foca li se arată marinarilor, având grijă de ei, deșteptându-l pe cârmaci când adoarme, apare pe partea dinainte a corabiei și uneori chiar umblă pe mare.

Tradiția spune însă că sfântul Foca trebuie cinstit cu mare slavă pentru că altfel se răzbună pe cei care lucrează de ziua lui și nu puține au fost momentele când casele, cerealele gospodrilor și stogurile de paie au început să ardă din senin.

CALENDAR ORTODOX 23 IULIE 2020. Rugăciunea Sfântului Foca alungă farmecele și te scapă de rele

De prunc te-ai arătat vas strălucit al Duhului, cel ce te-ai îmbogățit de la El cu darul minunilor, Focă întru tot sfințite, de când ai început a-I sluji Mântuitorului întru cuvioșie, și ai băut întru nevoință paharul Lui. O, pe ține te rugăm, mijlocește pentru sufletele noastre.

Ca pre un soare înțelegător al Bisericii de Dumnezeu luminat și purtător de lumina te-a pus pre ține Stăpânul cel prea înalt, mucenice, ca să luminezi mulțimea credincioșilor. Că viețuirea și nevoințele tale le-a primit ca un mir de bună mireasmă Cel ce singur este milostiv.

CALENDAR ORTODOX 23 IULIE 2020. Canon de rugăciune la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Foca

Tropar la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Foca, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii cu picioare neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Razele de lumină ale Dumnezeieştii Pronii celei mai presus de fiinţă te-au luminat, mărite, chiar de la naşterea ta.Pentru aceea te-au arătat luminător prealuminat până la marginile pământului, Fericite Mucenice Foca.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Citeşte şi Rugaciune de multumire. Cele mai puternice rugaciuni de multumire. Spune-le zilnic!

Din pruncia ta, mărite, ca un finic înalt te-ai înălţat către înălţimea bunătăţilor celor înţelegătoare; şi înmulţind roadele pătimirii tale, ai îndulcit pe toţi cu împărtăşirea minunilor tale.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu măiestria cuvintelor tale, înţelepte, ai surpat întăririle capiştilor necredinţei şi ai păzit Biserica lui Hristos neclintită, întărind-o cu învăţături.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De la înălţime ai trântit gândul cel înalt al nebuniei, surpându-l cu darul cel adevărat al cuvintelor tale, cuvioase şi ai câştigat prin biruinţe muceniceşti semne de biruinţă împotriva lui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zavistia în Rai s-a făcut pricinuitoare morţii oamenilor, Preacurată, iar Cel Ce S-a născut din tine, Fiul lui Dumnezeu-Tatăl, cu răsunet o a prăpădit, dând nemurire neamului nostru, Preafericită.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreuna glăsuire a credincioşilor o ai tocmit spre lauda lui Hristos; iar glasurile necredinţei cu împotrivirea ta le-ai tulburat, mucenice.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dragostea ta cea către Dumnezeu te-a tras de la cele pământeşti către cer şi chinuindu-te cu trupul, te-a numărat în cetele cele înţelegătoare.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminând pe cei credincioşi cu strălucirile minunilor tale, ai stins focul necredinţei cu ploile cuvintelor tale, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca şi cu nişte vopsele luminoase ai vopsit podoaba preoţiei cu sângiuirile tale cele muceniceşti şi cu preoţia ai slujit lui Hristos, Cel Ce este Lumină.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

S-a rupt zidul cel din mijloc al blestemului nostru, Preacurată Stăpână, prin naşterea ta cea mai presus de gând şi ne-am unit cu Firea Cea Dumnezeiască.

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială precum se cuvine, grăind: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biserica lui Hristos, care era zbuciumată de valuri în noianul necredinţei, o ai tras tu, Sfinte Mucenice Foca, la limanurilor dreptei credinţe, ca să cânte neîncetat: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scuturând de la viaţa cea trupească lucrul cel pământesc şi vieţuind, mărite, cu trupul ai săvârşit călătoria cea îngerească, Sfinte Mucenice Foca; drept aceea, cu darul ai fost făcut înger în trup.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Izvorul Cel Nedeşertat al Mângâietorului te-a umplut pe tine de ape dumnezeieşti, înţelegătoare, ierarhe mărite şi te-a pus înaintea tuturor râu de dar pururea curgător.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cele ale naşterii tale celei străine, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat sunt minunate şi negrăite, preaslăvite minuni, în care se biruieşte tot cugetul şi tot gândul.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prădând întăririle vrăjmaşului cu puterea minunilor, Sfinte Mucenice Foca, pe cei mântuiţi i-ai adus Domnului ca nişte prăzi.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săgetăturile cele ce veneau asupra ta le-ai împins înapoi în inimile celor ce le trimiteau, iar tu, înţelepte, ai fost păzit nevătămat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfărâmat-ai Sfinte Foca capul balaurului, surpându-l vitejeşte cu puterea cea dumnezeiască a pătimirii tale celei tari.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să roureze cerul veselie şi bucurie pe pământ, că pământul a dat acum veselie la înălţime pe Însăşi Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din noroiul şi din adâncimea necredinţei ai scos turma ta, mărite, pe care curăţind-o cu apa facerii de fii, o ai înălţat către lumina darului.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce şi-a pus şederea cea înţelegătoare pe nor te-a mărit pe tine, Sfinte Mucenice Foca, pentru ca să ajungi cu călătorie prin văzduh la cei ce ţi se roagă în primejdiile mării şi ale nevoii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dezlegat-ai împleticirile minciunii şi cu legăturile adevărului ai legat limbile cele grăitoare de deşertăciuni, cugetătorule de Dumnezeu şi ai propovăduit în lume cuvântul credinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Odrăslit-ai lumii Roada Unirii Celei Nestricate, care se arată pricinuitoare de Nestricăciune Veşnică celor ce cu credinţă şi cu dragoste te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 6-lea. Podobie: Plinind rânduiala cea…

Ca un arhiereu ai adus jertfa, părinte şi mai pe urmă jertfă vie te-ai adus pe tine însuţi pentru Hristos Dumnezeu, mărturisind după lege, întărindu-te de la îngeri şi moartea voind, fiind împreună cu cei ce-ţi grăiesc ţie: vino, Sfinte Mucenice Foca, cu noi şi nimeni împotriva noastră.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul persan tinerii lui Avraam, cu dorirea dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au cântat: Binecuvântat eşti, în Biserica slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind pironit de dragostea lui Hristos, mucenice înţelepte, mulţimea chinurilor şi a îngrozirilor celor înfricoşătoare nu te-a clintit de la întărirea unirii şi a legăturii celei cu Hristos.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Datu-ţi-ai sângele tău, mucenice, ca un prinos Celui Ce Şi-a dat sângele Său izbăvire pentru noi şi ai cântat grăind: Binecuvântat eşti, Dumnezeu meu şi Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin bunătate lepădând greutatea pământească, Dumnezeieştii Îngeri ai lui Hristos, din porunca Lui zburând, pe tine, pătimitorule, te duceau prin văzduh împreună cu dânşii, ca mai înainte pe Avacum.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzut-au îngerii, Născătoare de Dumnezeu, lucruri străine la naşterea ta: firea cea stricăcioasă a neamului celui din ţărână întoarsă iarăşi la locaşul cel nepieritor şi fără stricăciune şi către slava cea cerească.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având în sufletul tău neîncetat focul dragostei lui Hristos, Sfinte Mucenice Foca, Preafericite, neoprit ai săvârşit călătoria către Dânsul prin chinuire. Prin aceasta dobândind ceea ce ai dorit, cânţi împreună cu cetele cele fără de trup: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pierit-au închinăciunile rătăcirii cele putrede ale elinilor şi au tăcut toate viclenirile înşelăciunii şi minciuna s-a vădit, căci pătimitorii lui Hristos cu cunoştinţă adevărată au propovăduit Înţelepciunea lui Dumnezeu cea Ipostatnică.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind încins cu puterea cea nebiruită a Sfântului Duh, ai arătat împotrivire nebiruită şi bărbăţie neînfrântă, bătând război pentru turma ta, Sfinte Mucenice Foca; şi biruind, împreună cu îngerii, lauzi pe Dumnezeul tururor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Dar îndestulat ţi-a dăruit ţie Hristos, Mucenice Foca pururea pomenite, care dai deopotrivă darurile minunilor tuturor celor ce cer de la tine şi neîncetat cântă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiul şi Cuvântul lui Dum nezeu, Cel Ce prin toate este Neapropiat din fire, Sălăşluindu-Se întru tine, Curată şi Îmbrăcându-Se cu firea noastră, ca un Milostiv S-a arătat apropiat după trup şi S-a amestecat cu noi. Pentru aceea, cu multă dragoste te slăvesc, te cinstesc şi te laud pe tine, Preacurată.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Domnul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat; şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credinţă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bunătăţile tale cele purtătoare de lumină, avându-le ca un car cu chip de foc, cuvioase, ai zburat către locaşurile cele cereşti, unde te-ai şi odihnit petrecând împreună cu cetele cele fără de trup.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerea dumnezeieştii înţelepciuni şi cu mulţimea cuvintelor ai risipit materia înşelăciunii şi sufletele celor bine credincioşi le-ai adăpat şi le-ai făcut roditoare de lucruri dumnezeieşti prin credinţă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În lupta nevoinţelor tale ai văzut Lumina Cea mai presus de lumină, privirea cea înţelegătoare a Doritului tău Hristos Dătătorul de nevoinţe. Şi prin sfârşitul chinurilor te-ai nevoit să ajungi la această lumină, mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce acum mai luminat vezi slava Ziditorului, roagă-te Lui pentru cei ce te laudă pe tine cu dragoste, Sfinte Mucenice Foca, ca să-i împărtăşească de slava şi de luminarea Lui cea mai bună.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îţi laud darul, Fecioară şi măresc slava ta, căci cu adevărat tu eşti Luminarea sufletului meu; cu adevărat şi Mângâierea tuturor robilor tăi care te cinstesc şi te laudă pe tine, Stăpână.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine Muntele Cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te slăvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…

Jertfă fără de sânge aducând tu lui Hristos, Mucenice Foca, jertfă te-ai adus pe tine însuţi prin sânge, ierarhe îmbrăţişat de Dumnezeu. Drept aceea, petrecând 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…

Ceea ce ai născut pe Făcătorul a toată lumea, Ceea ce Singură ai împodobit omenirea cu naşterea ta, Mireasă a lui Dumnezeu, mântuieşte-mă de cursele vicleanului veliar şi mă întăreşte pe piatra voirilor lui Hristos, pe Care L-ai Întrupat şi pe Care roagă-L neîncetat pentru noi.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…

Înălţându-Te ai înălţat pe cei căzuţi odinioară; iar pe mine m-ai surpat cu Înălţarea Ta, o Lumina ochilor mei! Primeşte, Fiule, patima pentru noi de bunăvoie; rabdă Crucea, cuiele, buretele şi suliţa, prin care ai dat darul nepătimirii.