CALENDAR ORTODOX 25 FEBRUARIE 2020. Mare SĂRBĂTOARE. Este STRICT interzis să faceţi asta azi. De ce nu trebuie să faceţi baie

Ortodoxe
Sf. Ier. Tarasie, patriarhul Constantinopolului

Greco-catolice
Sf. aep. Tarasie al Constantinopolului

Romano-catolice
Sf. Cezar, medic

Sfântul Tarasie, pomenit în calendarul creştin ortodox la 25 februarie, s-a născut la Constantinopol, într-o familie influentă din capitala imperiului, urmând tatălui său în înalte funcţii publice din administraţia bizantină.

Alte articole

Calendar ortodox 22 aprilie 2025. Mulţi români îşi serbează onomastica azi. Ce e bine să faci în Marţea Albă ca să eviți ghinionul

Lăsata Secului de brânză, ultima zi „de dulce” înainte de Postul Paştelui 2025. Se mănâncă sarmalele şi se spală vasele temeinic

A fost ales în scaunul arhiepiscopal al Constantinopolului de către împărăteasa Irina, când Sfântul Tarasie era încă mirean, vremurile fiind neîngăduitoare cu Biserica, tulburată grav de erezia iconoclastă. Deci, trecând dintr-o dată Sfântul Tarasie în rânduială duhovnicească, nu i-a fost atât de greu, căci şi în mirenie a vieţuit nu după trup, ci după duh.

Demersul acesteia a venit după moarte împăratului Leon IV (775-780) – prigonitor al iconodulilor, cei care se închinau sfintelor icoane, în dorinţa de a pune capăt tulburărilor şi de a restabili dogma dreptei credinţe.

Instalat ca arhiepiscop al Constantinopolului, Sfântul Tarasie a convocat ultimul sinod ecumenic, invitând toate bisericile patriarhale şi biserica Romei. Este vorba despre Sinodul VII Ecumenic ţinut la Niceea, în anul 787, prezidat de Sfântul Tarasie, prin care icoanele şi-au recăpătat locul lor de cinste în biserica drept-măritoare.

Patriarhul Tarasie a trecut la Domnul, după 22 de ani de luptă pentru Hristos. A fost îngropat în mănăstirea zidită de el pe malurile Bosforului. 

Săptămâna Albă este o intrare treptată în Postul Mare, după ospețele din „Câșlegii de Iarnă”, respectiv din perioada dintre Crăciun și Lăsatul secului, când se fac petreceri, nunți etc. De asemenea, această săptămână mai este cunoscută în popor ca fiind cea a nebunilor, pentru că acum „numai nebunii pornesc a se însura, numai proștii și urâții satelor abia acum dau zor ca să se căsătorească, pe când toți cei cuminți, câți au avut de gând să se însoare în decursul cârnilegilor, s-au însurat deja cu mult mai înainte” (Marian, 1898, citat de Ion Ghinoiu, 2002). Este ultima săptămână dinaintea unei lungi perioade de privațiuni și, prin urmare, este un răstimp de agitație, nebunii, veselie, manifestări dezlănțuite, care culminează cu petrecerea plină de excese dată cu o zi înainte de intrarea în post. Pe de altă parte, Săptămâna nebunilor este marcată și de acte rituale specifice începutului de an agrar, celebrat la echinocțiul de primăvară. Astfel, prof. Ion Ghinoiu preciza: „prin fixarea Paștelui în raport cu echinocțiul de primăvară și faza lunară, cele mai importante sărbători și obiceiuri păgâne au fost împinse în afara ciclului pascal, la Lăsatul secului și la Rusalii”.

Săptămâna Albă: Creştinii se pregătesc pentru postul Paştelui

Ion Chelcea, în 1939, scria că tinerii se mascau în personajele unei nunți, de la mire și mireasă, la nași, preot, dascăl și până la nuntași, și străbăteau așa ulițele satului, speriind copiii și sărutând fetele tinere. Se îndreptau către un pom sub care era oficiată o parodie de cununie. Se opreau apoi la râu, unde mirii se spălau pe mâini, într-un gest ritual, apoi se îndreptau cu toții către casele oamenilor, unde erau cinstiți cu băutură.

Zilele acestei săptămâni au și ele denumiri corespunzătoare, potrivit Agerpres. Prima zi este Lunea albă, cunoscută și ca Lunea burdufului, pentru că atunci se taie burduful de brânză. În Marțea albă, e bine să se mănânce brânză. Nu se spală rufe și nu se face baie, fiindcă albește părul. În Miercurea albă este dezlegare la lactate și pește. Nici în această zi nu e bine să te speli pe cap, ca să nu încărunțești de timpuriu. În Joia nepomenită sau Joia necurată, femeile spală cămășile, ca să fie albe peste an, dar nu torc, ca să nu le fie în primejdie bărbații, duși cu treburi la pădure. Se mai numește și Joia furnicilor, pentru că femeile aduc ofrande acestor insecte. Se face o turtă din făină sau din mălai, care se unge cu unt sau cu brânză și se așază pe un mușuroi, pentru ca insectele să aibă ce mânca și să nu facă pagube în timpul verii. Urmează prima din cele 12 vineri scumpe de peste an, care se marchează înaintea fiecărui praznic. Se țin cu post și rugăciune, mâncând numai seara, pentru binele casei și pentru curățirea sufletului. În unele sate, sunt ținute îndeosebi de tineret, pentru a avea noroc la căsnicie. În Sâmbăta albă se fac plăcinte și se dau de pomană. Bărbații nu lucrează, fiind în primejdie de căzături, iar femeile nu cos și nu spală cămăși bărbătești. Se împart colăcei, colivă cu lumânări mici și plăcinte, pentru ca cei ce le dau de pomană să aibă ce mânca pe lumea cealaltă. Fetele aduc câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece și dau de pomană ca să aibă izvor în cealaltă lume. Se mai spune că în Săptămâna albă nu se toarce, ca să nu se facă peste an viermi în fructe. De asemenea, ca să nu-ți albească părul și să nu orbești, nu e bine să te speli pe față și pe cap, decât dacă pui în albie o bucățică de brânză.