Calendar ortodox 9 mai. Sfântul Proroc Isaia este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 9 mai, dar şi Sfântul Muncenic Hristofor.
Ortodoxe
Sf. Proroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor; Aducerea la Bari a moaștelor Sf. Ier. Nicolae
Greco-catolice
Sf. pf. Isaia; Sf. m. Hristofor
Romano-catolice
Ss. Isaia, profet; Pahomie, pustnic
Prorocul Isaia era fiul lui Amos, frate al regelui Iudeei, Amazia, din neamul regilor iudei. S-a născut în Ierusalim și a primit educație pe măsura rangului său, învățând legea Domnului. S-a căsătorit cu una dintre fecioarele slujitoare la templu, numite prorocițe.
În calitate de membru al casei regale, putea să aibă multă bogăție și slavă, dar pe toate le-a trecut cu vederea pentru Dumnezeu și, împreună cu soția sa cea plăcută lui Dumnezeu, trăia în sărăcie de bunăvoie și smerenie, în înfrânare mare și în viața aspră a trupului.
Haina lui era un fel de sac făcut din păr, pe care îl punea pe trupul gol; una pentru smerenie, alta pentru omorârea trupului, iar alta, ca să dea oamenilor păcătoși model de pocăință. Și așa îl ruga pe Dumnezeu pentru semenii lui.
A fost atât de bine plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit a-L vedea șezând pe scaun înalt și preaînălțat, Căruia împrejur Îi stăteau serafimii cei cu câte șase aripi, strigând: ‘Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot; plin este cerul și pământul de slava Lui’.
Când prorocul Isaia a văzut aceasta, s-a umplut de spaimă și a zis în sine: ‘O, ticălosul de mine, m-am învrednicit a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om, având buze necurate și petrecând în mijlocul poporului, cel ce are buze necurate’. (Viețile Sfinților)
Prorocul Isaia a avut mai mulți copii. Una dintre fiicele sale, Ofovia, s-a căsătorit cu regele Ezechie, iar din această însoțire s-a născut regele Manase. Sfântul Proroc Isaia a fost condamnat la moarte de acest rege, Manase, care era nepotul său.
Regele Manase ‘se îndeletnicea cu vrăji și basme, răzvrătind poporul Domnului și ducându-i pe ei, împreună cu sine, la închinarea de idoli; iar pe cei ce nu se învoiau la voia lui cea păgânească, îi ucidea. El a vărsat foarte mult sânge nevinovat, până ce Ierusalimul s-a săturat de mult sânge; pentru care lucru, mustrându-se și ocărându-se de Sfântul Proroc Isaia, s-a pornit spre mânie. Asemenea și boierii Ierusalimului și mulți din popor s-au umplut de mânie asupra prorocului lui Dumnezeu, de vreme ce, mustrându-i pentru acele păcate grele, îi numea boieri ai Sodomei și ai Gomorei, zicându-le: ‘Ascultați cuvântul Domnului, boieri ai Sodomului, luați aminte la legea lui Dumnezeu, popoarele Gomorului’.
Acestea le zicea pentru apucăturile lor cele rele, deoarece prin faptele lor cele necurate, se asemănau cu Sodoma și cu Gomora. Deci, toți, împreună cu împăratul, nesuferind o mustrare ca aceea, căutau să ucidă pe sfântul. Astfel, Sfântul Proroc Isaia a fost tăiat la câmp, afară din Ierusalim, cu fierăstrăul de lemn, din porunca împăratului Manase. Și așa, Isaia, marele proroc al lui Dumnezeu, s-a sfârșit mucenicește la adânci bătrâneți, având o sută douăzeci și șase de ani’. (Viețile Sfinților)
După uciderea prorocului Isaia, trupul său a fost și îngropat aproape de izvorul Siloamului, care a fost scos prin mila lui Dumnezeu la rugăciunea Sfântului Isaia.
Activitatea profetică a lui Isaia s-a desfășurat în vremea regilor Asaria sau Ozia, Iotam, Ahaz, Hischia sau Ezechia și Manase.
A prorocit Sfântul Isaia despre multe feluri de lucruri, dar, mai ales, despre zămislirea și nașterea lui Hristos din Preacurata Fecioară, prin Care s-a mântuit neamul omenesc.
„Isaia dănţuieşte” – Dansul sfântul de la nuntă, din Biserică – care este seminificația sa
Mirii au parte de două dansuri importante, dacă am putea spune așa. Primul are loc în Biserică și este realizat împreună cu nașii de cununie și preotul. Acest dans ritualic presupune ocolul mesei pe care se află Sfânta Evanghelie de 3 ori.
Dansul sfânt de la nuntă este un obicei vechi ce apare în manuscrise începând cu secolul 13 și este legat de același tropar care se intoneazî și astăzi – Isaie dănțuiește, după sfîntul pomenit sâmbătă.
Sfântul Hristofor apare în iconografie încă din secolul al VI-lea, înfățișarea lui urmând două tipologii: prima este cea a unui bărbat voinic, cărându-L în spate pe Hristos reprezentat ca prunc și trecându-L pe Acesta peste un râu. Poartă în mâna dreaptă un toiag care, în mod minunat, are frunze. A doua icoană este cea în care sfântul este reprezentat cu cap de câine sau, mai rar, de miel. Tendențial, prima reprezentare este specifică Occidentului, în timp ce a doua, Răsăritului, dar această regulă nu e exclusivă. Pe lângă acestea, mai există și o a treia reprezentare, întâlnită de exemplu în mănăstirile din nordul României, unde Sfântul Hristofor apare ca un om obișnuit, purtând pe o tipsie un cap de câine (într-o formă similară celei în care Sfântul Ioan Botezătorul, sau alteori martirii care a murit prin decapitare, sunt reprezentați purtându-și propriul cap).
* Aducerea la Bari a moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae a avut loc în timpul împăratului grec Alexie și al patriarhului Nicolae al Constantinopolului (1086-1111). Atunci moaștele Sfântului Nicolae din cetatea Mirei (astăzi localitatea Demre, în sudul Turciei) au fost ridicate și depuse într-o biserică din orașul italian Bari, situat pe coasta Adriaticii, în sudul Italiei.
Sfintele moaște erau păstrate în Mira de mai multe secole, iar faima minunilor ce se petreceau la moaștele Sfântului Nicolae, răspândită de marinarii și comercianții ce poposeau în oraș, făcuse din acesta un centru de pelerinaj. Ridicarea de aici a sfintelor moaște s-a făcut când cetatea Mirelor a fost pustiită, intrând sub stăpânirea otomană.
La Bari, moaștele au fost așezate la început în biserica ‘Sfântul Ioan Botezătorul’. După mai mulți ani, sfintele moaște au fost depuse în Catedrala Sfântului Ierarh Nicolae (Basilica di San Nicola).
De atunci, s-a consemnat în calendarul creștin ortodox sărbătoarea aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae în ziua a noua a lunii mai, cinstindu-se prin această sărbătoare ambele aduceri: cea din Mira la Bari și cea din Biserica ‘Sfântului Ioan Botezătorul’ în biserica nouă.