Calendarul competițiilor școlare 2025-2026, publicat de Ministerul Educației. Ce trebuie să știe profesorii și elevii

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat miercuri, 28 ianuarie 2026, listele şi calendarele de desfăşurare pentru competiţiile şcolare care se vor organiza şi desfăşura în România, la nivel internaţional, naţional şi regional, în anul şcolar 2025-2026.
Cătălina Burghelea
28 ian. 2026, 20:11
Calendarul competițiilor școlare 2025-2026, publicat de Ministerul Educației. Ce trebuie să știe profesorii și elevii

„Competiţiile şcolare incluse în aceste liste se organizează pentru elevii din învăţământul gimnazial şi liceal. În unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de competiţii şi concursuri şcolare cu taxă sau pentru care se solicită din partea părinţilor/ elevilor orice fel de contribuţie financiară (de exemplu: achiziţionarea de cărţi, reviste, ghiduri, compendii, etc)”, a scris Ministerul Educaţiei şi Cercetării pe rețelele sociale.

Citește și Nicușor Dan a promulgat legea care oferă elevilor transport gratuit și pe perioada Bacalaureatului. Merge direct la Monitorul Oficial DOCUMENT

Listele complete ale competițiilor și calendarele de desfășurare pot fi consultate AICI. Cât despre calendarul olimpiadelor şcolare, nu au fost programate etape ale acestora în perioadele în care se desfăşoară: simulările pentru examenele naţionale, probele de aptitudini/de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă/maternă în vederea admiterii la liceu, evaluarea naţională pentru clasa a VI-a sau în zile ce corespund unor sărbători legale.

De asemenea, susţin reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în situaţia în care un elev este calificat la mai multe competiţii şi se constată suprapuneri între perioadele de desfăşurare ale acestora (la etapa judeţeană/naţională), Comisia naţională pentru coordonarea competiţiilor şcolare va analiza fiecare situaţie în mod individual şi va identifica soluţii adecvate, în urma unei solicitări scrise formulate de către părinte/reprezentantul legal al elevului minor sau de către elevul major.

Vezi și Asociațiile de părinți și patronatele din turism se opun începerii anului școlar pe 7 septembrie. Sorin Ion: Ca școala să înceapă pe 14 septembrie, fie decalăm examenele, fie renunțăm la o săptămână de vacanță

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Adrian Mititelu anunță distrugerea pentru Mihai Rotaru și Universitatea Craiova: „Vor plăti până la ultimul cent! Câștigăm pe toate fronturile!”
Capital.ro
Ajutor în bani pentru pensionari. Decizie în Parlament pentru 2,8 milioane de români. Sunt banii pentru 2026
Playtech.ro
Cum se calculează ajutorul de șomaj în 2026. Câți bani poți primi dacă rămâi fără loc de muncă
Adevarul
Israelul a distrus avionul privat al lui Khamenei. Informații contradictorii despre locația și starea noului lider suprem
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Mitică Dragomir l-a dat de gol pe Gică Popescu: ”20-30 de milioane de euro”
MediaFlux
Donald Trump amenință mai multe țări europene. De cine se teme Putin mai mult
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj